Incapabilii. „U” Cluj a pierdut la Chiajna după o evoluție lamentabilă și va juca barajul cu Dinamo

Universitatea Cluj a pierdut cu scorul de 1-0 în fața Concordiei Chiajna, la ultima reprezentație din acest sezon al ligii secunde. Formația antrenată de Erik Lincar a acuzat șocul înfrângerii cu Hermannstadt și nu a mai luptat până la final, fiind preferați în primul „11” jucători care au evoluat mai puțin pentru formația „șepcilor roșii”.

Motivată de locul la baraj, Concordia Chiajna a avut prima șansă de gol prin Raul Palmeș, care a prins un voleu de la 17 puțin peste poarta apărată de Păun (min 3).

Universitatea a cedat teren ușor în fața ilfovenilor, iar trupa lui Ianis Zicu i-a taxat pe „studenți”. Matiș a dat un assist de zile mari pentru o demarcare excelentă a lui Voicu în fața unui Alarcon prea timid, iar vârful Concordiei l-a executat fără drept de apel pe Păun (min 10): 1-0.

Ceva mai târziu, alb-negrii au avut prima izbucnire de orgoliu mai serioasă, când Ribeiro a reușit o centrare de manual pentru lovitura de cap a lui Vali Alexandru, mingea trecând puțin pe lângă poarta lui Aldescu (min 28). La niciun minut, Chiajna își putea dubla avantajul după o lovitură liberă înșelătoare executată de Matiș, dar Păun a avut o intervenție perfectă, menținând scorul. Până la finalul reprizei, Universitatea a avut mai multe acțiuni anemice la poarta Concordiei, fără a pune probleme defensivei pregătite de Zicu, iar la cabine s-a intrat cu gazdele în avantaj.

A doua parte a debutat tot cu cei de la Concordia în atac. Matiș a fost aproape de un eurogol de la 20 de metri, după ce voleul său a trecut la o palmă de stâlpul porții apărate de Păun (min 49). În minutul 63 a venit primul șut pe poartă dat de „studenți”, Hofman i-a scos scurt lui Ely Fernandes, dar șutul jucătorului originar din Capul Verde a fost parat în doi timpi de Aldescu. Imediat, Tescan, lansat perfect de Hofman, nu l-a putut învinge din câțiva metri pe Aldescu, care a avut o intervenție de efect în fața golgheterului din play-off al Universității Cluj (min 64).

Apoi, goalkeeper-ul „studenților” a ieșit pentru prima dată la rampă în partea secundă cu o super intervenție în fața lui Nini Popescu, lansat pe contraatac perfect de Matiș (min 69). Chiajna a dat dovadă de maturitate, reușind până la finalul meciului să respecte indicațiile lui Ianis Zicu pentru victorie.

În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj pierde definitiv șansa de a promova direct în prima ligă și va juca barajul cu Dinamo București. Conform FRF meciurile pentru baraj sunt programate pe 22 mai (tur) și 29 mai (retur).

Echipele de start:

Concordia Chiajna: Aldescu – Borța, Palmeș, Marc, Taub – D. Codrea, N. Roșu, Matiș – Ad. Voicu (Plazonja), N. Popescu, Batin (Ion min 75)

Rezerve: Moldovan – Alexe, Cherecheș, Ion, Barbu, Dumitru, Ghimfus, Plazonja, Sokovic

Universitatea Cluj: Păun – Alarcon (Pîrvulescu min 56), Ilie, Gugu, Dobrescu – Remacle, Filip – Hofman (Moraru min 71), Haită (Ely min 46), Ribeiro (Tescan min 62) – Alexandru (Boiciuc min 62)

Rezerve: Gorcea, Moraru, Pîrvulescu, Ispas, Balgiu, Tescan, Vomir, Boiciuc, Ely Fernandes

Cartonașe galbene: Matiș / Tescan

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.