Tehnicianul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost rezervat în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu armenii de la Pyunic Erevan și este conștient de importanța acestui joc decisiv care ar putea să ducă campioana României în turul II preliminar al UEFA Champions League.
Bursucul a adoptat același stil caracteristic și pragmatic în conferință, lăudând formația armeană și precizând că nu mai există echipe mici, mai ales în Champons League.
„Diferența dintre noi și Pyunic e că ei s-au antrenat numai pentru meciul acesta, noi am fost plecați, a fost greu să antrenezi două echipe, una pentru un meci și una pentru celălalt meci. Asta mi-e frică cel mai mult, jucătorii care nu au jucat în Supercupă, au trecut 8 zile de la ultimul meci oficial, iar astăzi va fi primul antrenament oficial împreună după mult timp.
Pe ei i-am studiat, cum fac antrenamentele, cum pregătesc meciurile, am vorbit și cu antrenorul lor, este un tehnician foarte bine pregătit, au și un staff numeros. Au venit de două zile în Cluj, ultima oară când a jucat o echipă din Armenia la Cluj au venit ori în ziua meciului ori cu o zi înainte. Acum au venit cu charterul, au făcut două ore până aici, stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single-uri, fiecare singur, sunt foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere, iar eu sunt conștient de importanța acestui meci, dar fotbalul e imprevizibil”, a declarat antrenorul Dan Petrescu în conferința de presă premergătoare partidei cu Pyunic Erevan din returul primului tur al UEFA Champions League.
„Nu mai există echipe mici, mai ales în Champions League„
„Cel mai important pentru un club și un antrenor e meciul următor, nu mai contează că am luat campionatul sau ce am făcut în meciul trecut, meciul următor e mâine și vedem ce se va întâmpla.
Oricum eu dorm mai greu de când au început meciurile oficiale, în amicale parcă dorm mai liniștit, dar în oficiale presiunea crește, trebuie să faci rezultate, toate echipele din lume sunt pregătite, au staff foarte bun. Dacă ai o echipă organizată, se apără bine, poți să bați fazele fixe, poți să câștigi cu oricine. E valabil la orice meci. Mâine dacă jucam cu orice echipă foarte bună din Europa tot așa eram, credeam că am șanse să câștig, dar în același timp poți să și pierzi. Nu mai există echipe mari, mai ales în Champions League și s-a văzut că CFR a pierdut cu o echipă din Luxembourg, a fost de la egal la egal cu o echipă din Malta. Toată lumea cumpără jucători, vrea să crească, vrea să ajungă cât mai sus, ei au o primă foarte mare mâine„, a mai precizat Petrescu.
Probleme de lot pentru meciul de mâine?
„Aceleași probleme, Daniel Birligea și cu Sergiu Buș accidentați, în rest au fost mici accindentări după finală, dar staff-ul medical mi-au confirmat că sunt toți pregătiți de antrenament”, a susținut tehnicianul.
Despre criticile aduse
„Am cinci aproape în care am fost făcut praf, ce să mă mai deranjeze? Așa e în presă la noi, fiecare face ce vrea și zice ce vrea, noi trebuie să ne vedem de treabă și să scoatem rezultate. Dacă nu obțin rezultate, e problema conducerii ce face„, a mai declarat Petrescu.
„Îmi doresc să ajungem cât mai departe și să batem mâine, poate mâine vă zic care este obiectivul minim. Știți că la CFR sunt obiective mărețe, se vrea să se ajungă în grupe. Eu de câte ori am fost aici, de trei ori am fost în Europa și am ajuns în grupe, sper că va fi a patra oară norocoasă”, a mai susținut tehnicianul.
CFR Cluj – Pyunic Erevan va avea loc miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu și pornește de la 0-0, rezultat înregistrat în partida tur din Armenia.