Chipciu, după egalul cu CSU Craiova: „Nu ne-au pus mari probleme și nu nu au avut ocazii mari. Avem entuziasm, am jucat cu două dintre cele mai bune echipe din campionat”

MIjlocașul Alexandru Chipciu a declarat la finalul confruntării Universității Cluj cu CSU Craiova, încheiată la egalitate, scor 1-1, în etapa a doua din Superligă, că oltenii pregătiți de Laszlo Balint nu au pus mari probleme și nu au avut mari ocazii, dar rămâne una dintre cele mai bune echipe din campionat.

„În prima repriză am avut șansa de a marca de mai multe ori și cred că i-am surprins pe cei de la Craiova, apoi în repriza a doua și-au revenit, e o echipă foarte bună. una dintrele cele mai bune din campionat. Într-adevăr au și ei forță, au făcut schimbări și ne-au cam dominat în a doua parte, dar chiar și așa am avut și noi șanse pe acolo. Ei au fost periculoși doar din faze fixe, niște mingi la bătaie, dar nu ne-au pus mari probleme și nu au avut mari ocazi”, a declarat Alexandru Chipciu, la finalul meciului cu CSU Craiova.

Paralelă între stilul de joc al lui CFR Cluj și Universitatea Cluj

„Sunt două stiluri de joc diferite, CFR Cluj propunea un joc mai solid, faze fixe și multă apărare, iar automat și jucătorii nu se pot evidenția într-un astfel de stil. Nu e o critică, au câștigat foarte multe campionate, am făcut și eu parte din lotul acela și asta era tactica, dar dacă aș face o comparație, CFR Cluj e Atletico Madrid, unde extremele nu ies în evidență. Stiluri diferite.

Într-adevăr aici la U Cluj e un stil care îmi place, mai mult unu contra unu, mai mult riscăm, dar nu am o problemă cu celălalt stil. Avem entuziasm, am jucat cu două dintre cele mai bune echipe din campionat și sperăm ca acest entuziasm să îl păstrăm și în meciurile următoare, cu FC Argeș, Petrolul”, a mai precizat mijlocașul.

Despre acomodarea la Universitatea Cluj, după perioada din Gruia

„A fost acel banner care m-a dat puțin înapoi, dar eram convins că lumea o să mă primească bine, bineînțeles și dacă ai evoluții bune și lumea vede că tu îți dai viața pentru acel club. Nu am fost nici un jucător crescut de CFR, de asta nu am avut o problemă. Știam că dacă voi juca bine lumea mă va aprecia. E entuziasm la această echipă, ați văzut și suporterii creează o stare frumoasă„, a mai precizat jucătorul.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *