Chipciu, înaintea duelului cu Sepsi: „Trebuie să facem totul să câștigăm cele 3 puncte”

Mijlocașul Universității Cluj, Alex Chipciu, a declarat înaintea meciului cu Sepsi OSK programat luni, 22 septembrie, de la ora 17:00, pe Cluj Arena, că echipa sa trebuie să facă totul pentru a câștiga toate cele trei puncte.

Această partidă înseamnă revenirea alb-negrilor pe Cluj Arena, după ce a disputat primele etape la Mediaș.

Va fi un meci greu, clar, mai ales că Sepsi pasează bine. Trebuie să facem totul să câștigăm cele 3 puncte. Atârnă greu și presiunea, oricum, eu nu am trăit momente fără presiune. Frustrant este că am avut niște jocuri în care deja puteam bifa o victorie, mai ales în primele trei etape. Asta e frustrant, dar așa e fotbalul.

Am fost să văd gazonul. Nu arată chiar foarte bine. Nu știu dacă e avantaj sau dezavantaj pentru noi. Sepsi încearcă să joace fotbal, poate starea terenului ne va ajuta. Nici alte echipe din Liga 1 nu au un gazon extraordinar. De aceea și calitatea fotbalului scade.

Nu am trăit momente cu șocuri de-a lungul carierei, la fotbal. Chiar dacă pare clișeu, lucrurile se vor regla, trebuie să avem încredere, vor veni și meciuri în care nu vom juca prea bine și vom învinge. Trebuie să nu intrăm în degringoladă.

Mie mi se pare că Erik Lincar e un antrenor foarte bun, am zis-o din primele zile ale mele de aici, trebuie să luăm puncte, fotbal bun am jucat. Cred că a fost un minus că n-am jucat acasă pe Cluj Arena, unde putem pune alt tip de presiune pe adversar”, a declarat Alex Chipciu.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.