Cu rezervele împotriva liderului! CFR Cluj va înfrunta Farul cu o echipă total schimbată față de meciul precedent

CFR Cluj revine cu meci în Superligă după o etapă în care a avut meciul amânat în vederea play-off-ului Conference League. Mâine, elevii lui Dan Petrescu vor înfrunta liderul campionatului într-o formulă fără titulari, așa cum antrenorul clujenilor a spus la conferința de presă premergătoare partidei.

„Jucăm împotriva liderului, echipa lui Hagi, care e un învingător, la fel ca mine. Voi schimba toată echipă! Nu va fi niciun jucător care a jucat joi. Dacă vă uitați la program, nu o să vă vină să credeți. E un program infernal! E foarte greu de ținut pasul. Să vedem dacă cei care intră mâine vor putea să facă un meci bun. Gică Hagi are la dispoziție toți jucătorii, iar Alibec e într-o formă foarte bună, a fost excelent la meciul cu FC Voluntari. Sunt convins că ne va fi foarte greu, dar sper ca și lor să le fie greu”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.” a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

Farul Constanța are un început excelent de sezon care găsește echipa lui Gheorghe Hagi pe poziția de lider în campionat. Trei victorii și tot atâtea „egaluri”, acesta este bilanțul „marinarilor” care se num[r[ printre cele 4 formații neînvinse din acest start de sezon. Constănțenii vin la Cluj după o victorie muncită pe teren propriu în fața celor de la FC Voluntari. Conduși la pauză, elevii lui Hagi au reușit să întoarcă scorul cu ajutorul lui Denis Alibec, într-o formă demult văzută la atacantul de 31 de ani. Fostul atacant al CFR-ului a egalat la prima fază a reprizei secunde cu o execuție surprinzătoare din afara careului. Victoria a fost adusă tot de un fost feroviar, Ionuț Larie, care a transformat lovitura de pedeapsă din minutul 80.

Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc în play-off-ul stagiunii precedente. Clujenii s-au impus pe teren propriu cu 1-0 grație golului marcat de tânărul Daniel Birligea, primul în tricoul vișiniu. Acum, Birligea este indisponibil încă de la startul campionatului, Dan Petrescu așteptând cu nerăbdare revenirea pe teren a atacantului său de 22 de ani.

CFR Cluj – Farul Constanța se joacă mâine de la ora 18:30.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.