Neagoe, foc și pară pe arbitraj după meciul pierdut cu CFR: „Rezultatul ar fi trebuit să fie 1-1. A fost un joc foarte echilibrat, de luptă”

Antrenorul Universității Cluj, Eugen Neagoe, a fost extrem de nemulțumit de maniera de arbitraj a lui Radu Petrescu din derby-ul cu CFR Cluj, partidă câștigată cu 1-2 de feroviari. Tehnicianul alb-negrilor a reproșat lipsa de atitudine a arbitrilor din camera VAR la cel de-al doilea penalty inexistent acordat pentru CFR, dar și la faza controversată din minutul 70, când Yeboah a intrat criminal la Fulop și nu a primit roșu direct.

Neagoe a recunoscut că CFR este o echipă superioară, cea mai bună din campionat și probabil va câștiga campionatul, dar acesta a precizat că formația din Gruia nu are nevoie de asemenea „cadouri” din partea arbitrilor.

„Cred că rezultatul ar fi trebuit să fie 1-1, iar CFR-ul să joace în zece oameni din minutul 70, nu știu dacă ați văzut acel fault al lui Yeboah la Fulop sau dacă i-ați văzut piciorul. Putea să îi facă dublă fractură de tibie și peroneu, dar nu mai contează, mergem mai departe. Cel de-al doilea penalty nu există, eu așa am văzut, dar cei din camera VAR nu au intervenit și au lăsat lucrurile să meargă mai departe. Eu am jucat fotbal și pe alte vremuri și știți că pe atunci mințeam poporul cu televizorul, cam așa este și acum. Dacă vrem în continuare să o ținem așa, ne-am dorit foarte mult VAR-ul, să vină, să ne ajute, să nu mai fie greșeli, iar greșelile sunt etapă de etapă.

Ce mă deranjează cel mai tare e că suntem luați de fraieri. Nu poți să nu dai roșu la Yeboah în minutul 70, nu ai cum. Băiatul ăla putea să se lase de fotbal sau cel puțin să treacă printr-o perioada foarte grea.

Cu tot respectul față de CFR, care este o echipă foarte valoroasă, sincer vă spun, iar din punctul meu de vedere probabil este cea mai bună și cred că ei vor câștiga campionatul, dar ei nu au nevoie de astfel de cadouri. Au o echipă foarte valoroasă, un antrenor foarte valoros și o conducere foarte valoroasă.

A fost un joc foarte echilibrat, un joc de luptă, dar CFR-ul nu și-a creat ocazii mari de a marca, au primit primul penalty, care a fost acordat corect, greșeala noastră, dar al doilea nu există. Iar dacă cel al doilea nu există și în minutul 70 ar fi rămas CFR-ul în zece oameni, noi am marcat acel gol, deci nu avea cum să fie câștigat jocul de CFR. Nu cred că greșesc eu și nu cred că m-ați văzut niciodată așa de supărat, am experiență destul de mare, dar nu pot să înțeleg sincer. Ne-am plâns că nu avem VAR, să vină, acum a venit și ce ai rezolvat? Sau intervine doar când vrea?

I-am felicitat pe băieți pentru atitudinea pe care au avut-o, s-au comportat exemplar”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Eugen Neagoe, după meciul cu CFR.

„Nu mă deranjează dacă pierd un joc, putem să jucăm foarte bine și să pierdem un joc, dar nu sunt supărat pe jucători, oamenii au făcut un efort extraordinar și duminică seara și joi, dar sunt greșelile care sunt de arbitraj. Îmi cer scuze și față de arbitri, am spus-o dintotdeauna că sunt foarte buni, dar problema care mă deranjează este când sunt luat de fraier și nu ar trebui să fiu luat de fraier că am o experiență destul de mare, de 45 de ani pe terenul de fotbal. Fac și eu greșeli și astăzi, nu le-am învățat pe toate , dar când sunt luat de fraier chiar mă deranjează. Vlădoiu a luat galben pentru că i-a zis arbitrului nu l-a atins, era lângă mine, și pentru faptul că ia zis asta a primit galben”, a mai precizat Neagoe.

Etapa viitoare, Universitatea Cluj va primi vizita FCSB-ului, luni, 31 octombrie, de la ora 21:00, pe Cluj Arena.

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *