„U” Cluj s-a jucat cu ocaziile, a dominat meciul, dar a obținut doar un punct cu FC Argeș! FOTO

Universitatea Cluj a obținut o remiză, luni seara, 14 noiembrie, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), împotriva formației FC Argeș, în cadrul etapei a 18-a a Superligii, în urma unui joc controlat autoritar de trupa lui Neagoe. „Studenții” s-au jucat cu ocaziile și au avut și două bare în prima repriză, precum și numeroase ocazii prin Thiam, Fulop sau Chipciu, însă mingea a refuzat parcă să intre în poartă.

Alb-negrii au avut un început bun de joc și au început să controleze partida, având o ocazie mare prin Briceag, care a trimis o minge din voleu, paralel cu poarta, însă Chipciu nu a ajuns la balon (16).

La prima acțiune periculoasă pentru Argeș la poarta gazdelorx, oaspeții au deschis scorul în minutul 18 la prima acțiune periculoasă a partidei, Denis Ispas l-a scăpat din marcaj pe Paul Garița, iar acesta din urmă l-a învins simplu pe Gorcea și oaspeții au preluat conducerea pe Cluj Arena (0-1). Alex Chipciu l-a încercat pe Straton cu un șut la colțul lung din marginea careului, dar portarul piteștenilor a reținut fără probleme (24). Fulop a avut și el golul în vârful bocancului, dar reluarea sa a lovit bara (26).

O altă ocazie uriașă de 1-1 pentru Universitatea, același Fulop a reluat foarte bine, dar mingea a fost scoasă de pe linia porții (27). Un minut mai târziu, Chipciu a șutat din nou pe lângă poartă (28). „U” a pus stăpânire pe joc și a atacat în valuri după primirea golului. Thiam a scăpat spre poartă și a pătruns periculos în careu, dar reluarea sa a fost în plasa laterală (30).

Cea mai mare ocazie de gol pentru Universitatea Cluj a venit în minutul 39 tot de la Lorand Fulop, care a rămas singur singurel cu toată poarta în față și a trimis direct în transversală.

Arbitrul a oprit jocul și a cerut verificare VAR în minutul 40, dar nu s-a luat nicio decizie suplimentară.

Prima parte s-a încheiat, iar piteștenii au intrat la vestiare cu un avantaj minim pe tabelă, dar alb-negrii au controlat și s-au jucat cu ocaziile.

Trupa lui Neagoe a început agresiv mitanul secund și s-a aruncat în atac în speranța unui gol egalizator, însă argeșenii s-au apărat organizat. O lovitură liberă pentru Universitatea executată slab de Chipcu în careu a produs un contraatac periculos pentru Argeș, Garița a scăpat singur spre poartă, dar a fost ajuns din urmă de Vlădoiu și blocat (53). Thiam a avut o situație importantă de gol, la o reluare din marginea careului, dar portarul Greab a respins mingea (54).

Neagoe a fost forțat de o accidentare să îl schimbe pe Chipciu cu Bălan în minutul 58 al jocului.

Lorand Fulop și-a încercat din nou norocul cu o reluare din marginea careului, dar nu a reușit să cadreze balonul pe spațiul porții (59).

Forcingul ofensiv și presing-ul la poarta oaspeților a dat roade, iar până la urmă golul de 1-1 a venit pentru Universitatea Cluj, Martin Remacle a venit lansat din spate pe o centrare a lui Thiam și a împins mingea în poartă cu capul (61).

„U” a pus stăpânire pe meci și controlează autoritar partida, piteștenii nu au mai contat deloc în ofensivă și se luptă să țină de rezultatul de egalitate.

Ocazie rarisimă de gol pentru U în urma unei bâlbâieli în defensiva oaspeților, Fulop a șutat în blocajul unui adversar, mingea a sărit la Thiam, dar acesta din urmă nu a reușit să stăpânească balonul și să înscrie (75).

Deciziile centralului Andrei Chivulete au iritat publicul de pe Cluj Arena pe parcursul meciului.

Timpul se scurge în defavoarea Universității Cluj, care nu are soluții de a reuși să înscrie golul isbăvitor care să îi aducă mult așteptata victorie. De la marginea s-au arătat trei minute de prelungire, trei minute de speranță pentru fanii clujeni.

Nu s-a mai schimbat nimic până la ultimul fluier, iar clujenii au obținut un singur punct din confruntarea cu Argeșul, ratând o șansă importantă de a urca în clasament la ultimul meci al toamnei. Fanii șepcilor roșii și-au încurajat favoriții la final, în ciuda semi-eșecului.

Astfel, în urma acestui rezultat, trupa lui Neagoe rămâne pe locul 13, cu 18 puncte.

Echipele de start:

U” Cluj: Gorcea – Vlădoiu, Ispas, Pițian, Briceag – Bic (Remacle, min 46), Filip (Purece, min 88), Simion – Fulop, Thiam, Chipciu (cpt) (Bălan, min 57)

Rezerve: Iliev, Romeo, Ilie, Purece, Remacle, Hofman, Horsia, Bălan

Antrenor: Eugen Neagoe

FC Argeș: Straton (Greab, min 46) – Tofan, Dobrosavlevici, Cestor, Jakolis – Meza Colli, Njike – Isfan, Calcan, Donisa (Alceus, min 83) – Garita

Rezerve: Greab, Constantin, Alceus, Raynov, Serban, Crețu, Bertrand, Celestine, Pîrvu

Antrenor: Constantin Schumacher

Arbitru principal: Andrei Chivulete

Asistenți: S. Gheorghe, A. Vornicu

VAR: R. Vidican / AVAR: A. Vodă

Obs. de joc: Cătălin Popa / Obs. de arbitri: A. Comănescu

Cartonașe galbene: Bic (40) // Dobrosavlevici (52), Jakolis (70)

GALERIE FOTO © Mihai Rusu

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *