România – Muntenegru, ora 19:00. „Tricolorele” încep lupta pentru un loc în semifinalele Campionatului European de handbal feminin

Naționala feminină de handbal stă doar la mâna ei, cu două meciuri rămase de disputat în faza grupelor, pentru a ajunge în semifinalele Campionatului European. Un scenariu greu de imaginat la începutul turneului și unul de-a dreptul SF înainte de începerea grupelor principale.

România a disputat patru meciuri până acum, două victorii și două înfrângeri. Primul meci, contra Țărilor de Jos, a fost unul din care porneam, fără dar și poate , cu șansa a doua. Meciul a fost unul echilibrat până în punctul în care ”portocala mecanică” a dus scorul la o diferență de cinci goluri. Diferența era una uriașă, mai ales că meciul se apropia de final, însă determinarea româncelor a făcut să sperăm până în ultima clipă la măcar un egal. Din păcate, naționala a pierdut la un gol meciul și am rămas cu toții cu un gust amar, un meci extraordinar contra o națională clar favorită pe hârtie, însă fără să obținem măcar un punct.

A urmat o înfrângere drastică contra jucătoarele din Franța și era evident că și dacă scoatem măcar un egal cu Macedonia urmează să intrăm în grupa principală cu 0 puncte. Am reușit să câștigăm și să ne asigurăm prezența în primele 12 echipe, însă asta părea să fie tot, calculele fiind de domeniul SF chiar și pentru a ajunge pe locul 3 în grupa principală și a juca pentru locul 5.

Scenariu SF ne-a trebuit, scenariu SF am primit

Calculele erau foarte complicate: Trebuia să câștigăm toate meciurile, Franța trebuia să câștige tot, Țările de Jos să piardă cu Germania și Spania și să câștige cu Muntenegru. Germania a reușit să producă surpriza și să surclaseze clar naționala Țărilor de Jos. A urmat un meci de infarct între România și Spania, partidă decisă de o aruncare în ultima secundă a Biancăi Bazaliu aproape de centru terenului , aruncare care a adus primele puncte pentru România în grupa principală și ne-a făcut parcă sa sperăm că se poate, dar și să ne punem întrebare „Ce ar fi fost daca am fi câștigat cu Țările de Jos în primul meci?”

Un egal care a răsturnat absolut toate calculele

A urmat meciul dintre Spania și Țările de Jos, terminat la egalitate. Mai bine zis, terminat cu victoria României. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a calculat șansele României în cazul unui egal.  Stupefacția a fost de nedescris în momentul în care am realizat că egalul era mai bun decât victoria Spaniei și tot ce mai trebuia să se întâmple era ca Franța să își păstreze statutul de favorită și să învingă Muntenegru ca noi să fim la mâna noastră. Acest lucru s-a întâmplat și jocul rezultatelor pentru noi s-a terminat, depinde doar de noi să ne calificăm!

Să nu dăm cu piciorul divinului 

Cum am mai zis, absolut nimeni nu și-a imaginat acest scenariu. România câștigă pe sirenă cu Spania, ibericele termină la egalitate cu Țările de Jos, Germania produce șocul grupei principale și o surclasează fără drept de apel ”portocala mecanică”. Singurul meci de care aveam nevoie să meargă strict în direcția favoritelor a fost Franța-Muntenegru. Așa s-a și întâmplat.

Așadar, după aceste rezultate , care pot fi clasificate foarte ușor ca fiind influențate de divinitate, România are nevoie de o victorie cu Muntenegru (miercuri de la 19:00) și de încă o victorie cu Germania (joi de la ora 16:30) pentru a fi pentru a patra oară în istorie într-o semifinală de campionat european.

Partida va fi transmisă de Digisport 1.

Tudor Moisa

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *