Mingea de la meciul cu “mâna lui Dumnezeu” a fost vândută la licitaţie cu două milioane de lire sterline

Mingea cu care Diego Maradona a marcat în urmă cu 36 de ani celebrul gol cu “mâna lui Dumnezeu” a fost vândută la licitaţie cu două milioane de lire sterline, informează The Guardian.

Obiectul a fost scos la licitaţie de arbitrul meciului, tunisianul Ali Bin Nasser, iar licitaţia a fost organizată de casa Graham Budd. Estimările dinaintea licitaţiei pentru minge erau mai mari, de 2,5 până la 3 milioane de lire sterline.

Tot în acest an, tricoul purtat de Maradona la meciul respectiv a fost vândut cu 7,14 milioane de lire sterline.

La Cupa Mondială din Mexic, Argentina a jucat în sferturi cu Anglia, la 22 iunie 1986.

În minutul 51, la o minge respinsă greşit de Steve Hodge, aflat în marginea careului mare al englezilor, balonul a descris o boltă spre propria poartă. Către el s-au repezit portarul Peter Shilton şi Maradona, ambii în săritură, la vreo opt metri de poartă. Argentinianul a împins mingea cu mâna stângă, suficent ca Shilton, care se aruncase cu mana dreaptă înainte, pentru a o respinge, să rateze intercepţia. Balonul s-a dus în poartă, iar arbitrul, care nu a văzut henţul, a validat golul, în ciuda protestelor vehemente ale jucătorilor englezi.

Când a fost întrebat de un jurnalist dacă a marcat cu mâna, Maradona a răspuns: „A fost mâna lui Dumnezeu”.

La patru minute după „Mâna lui Dumnezeu” a urmat „Golul secolului”, considerat cel mai frumos gol după o acţiune individuală din istorie. Maradona a primit un balon în propria jumătate de la Hector Enrique şi a început o cursă de 55 de metri, timp de zece secunde, în care a driblat cinci adversari, inclusiv pe Shilton, şi a ridicat scorul la 2-0.

Partida avea să se încheie cu 2-1 pentru argentinieni. 

Diego Maradona a încetat din viaţă în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *