Fostul jucător al lui CFR Cluj, Ionuț Rada, își lansează cartea, la Cluj-Napoca, în Librăria Cărturești din Platinia

Clujenii sunt invitați joi, 15 decembrie, de la ora 18:30, la Librăria Cărturești din Platinia Shopping Center, pentru a luat parte la lansarea cărții Vreau să joc, scrisă de fostul fotbalist Ionuț Rada, jucător care a îmbrăcat tricoul lui CFR Cluj și FCSB.

Volumul autobiografic, scris de Ionuț Rada împreună cu ziaristul și fostul arbitru de fotbal Laurențiu Despina, spune povestea unui sportiv cu adevărat dedicat, pasionat, pentru care dorința de a juca a fost motivația supremă în timpul carierei de fotbalist.

”Uneori am închis ochii, alteori nu m-am ferit să visez chiar cu ochii deschiși, iar larma fotbalului era prezentă peste tot, la fel nevoia de a alerga, de a fi parte a unei echipe, preferabil cea care înscrie cu un gol mai mult”, își amintește fondatorul platformei #TheRadaWay.

Dorința de a juca l-a purtat la marile cluburi din România și din străinătate, de fiecare dată cu o energie și cu un entuziasm, dar și cu disciplină extraordinară, recunoscute, de-a lungul anilor, de toți cei cu care a interacționat.

”Ordonat, disciplinat, profesionist și educat. Datorită acestor calități a jucat fotbal la echipe foarte bune. Felicitările mele și respect pentru jucătorul și persoana Ionuț Rada”, spune, despre autorul cărții, marele Gheorghe Hagi.

Bucuria jocului, în orice fel de sport, este de fapt mesajul pe care Ionuț Rada îl împărtășește cititorilor săi.

Sportul are un rol foarte important în dezvoltarea noastră ca oameni: disciplină, ideea de echipă, de respect, ideea de a învăța să pierzi. Toate aceste lucruri le învățăm practicând un sport, nu neapărat fotbal”, crede Ionuț Rada

În spiritul credinței că educația prin sport este una dintre cele mai accesibile și îndrăgite metode educative, Ionuț a co-fondat CS Transilvania Seeds, o asociație care inițiază copiii în fotbal. Antrenamentele sunt destinate și copiilor din centre de plasament, case de tip familial și celor proveniți din medii defavorizate din județul Cluj.

Tot din pasiune pentru sport, după ce a renunțat la fotbalul profesionist, Ionuț a fondat platforma de antrenamente The Rada Way.

DESPRE AUTORI

Ionut Alin Rada (n.1982) a debutat în fotbalul profesionist în 2001, la Universitatea Craiova. 

În afară de echipa din Bănie, principalele formații la care a jucat sunt:

– Rapid București, alături de care s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei UEFA

– Steaua București, cu care a debutat în Champions League

– CFR Cluj, cu care a câștigat Campionatul Ligii I

– Karlsruher SC, Germania

– Al-Nasr SC, Dubai

– AS Bari din Italia

În prezent, Ionuț Rada locuiește la Cluj, împreună cu soția și cele două fiice.

Laurentiu Despina (n. 1964) este redactor la Radio Romania Constanta. A fost arbitru de fotbal timp de peste zece ani. A scris pentru mai multe ziare constantene si este autorul romanului Copacul cu frunze de caiet (Ex Ponto, 2018).

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *