CFR Cluj, învinsă pe teren propriu la ultima fază! Hermannstadt bate pentru prima oară echipa lui Dan Petrescu!

CFR Cluj încheie anul 2022 cu o înfrângere suferită în fața celor de la FC Hermannstadt. Ultimul meci al anului din Superliga a adus și o mare surpriză. Echipa antrenată de Marius Măldărășanu confirmă revenirea de formă și învinge pentru prima oară în istorie pe CFR Cluj. Golul victoriei a fost marcat la ultima fază de Florin Bejan.

Clujenii au dat primele semnale ofensive încă din minutul 6, Daniel Bîrligea s-a descurcat bine în careul advers descotorosindu-se de adversar, dar finalizarea lui a fost scoasă de fostul portar CFR-ist, Karlo Letica.

Feroviarii au fost și mai periculoși în minutul 10 prin căpitanul Mario Camora, care a șutat din voleu de la 18 metri, puțin pe lângă poarta lui Letica. În minutul 30, Bîrligea a ratat o ocazie foarte mare, acesta nu a reușit să fructifice recentrarea lui Yuri, care l-a pus pe atacant în poziție ideală de finalizare. Execuția lui Bîrligea a trecut mult peste poartă. Prima ocazie a sibienilor a venit în minutul 37, când Silviu Balaure a lovit cu capul din fața porții, mult peste bara transversală. Camora și-a mai încercat o dată norocul din aceeași poziție, de această dată nimerind cadrul porții dar Letica a fost la post.

Victorie la ultima fază pentru sibieni

Până în minutul 67, cele două echipe nu au reușit să aibă acțiuni concrete care să pună în pericol cele două porți. Bîrligea a semnat prima ocazie a reprizei secunde cu un șut din marginea careului care a trecut destul de mult pe lângă poartă. Aceasta a rămas singura ocazie până la prelungiri. Denis Kolinger a luat al doilea avertisment și a fost eliminat, iar la ultima fază a meciului, un corner pe care clujenii ar fi putut să îl evite, Florin Bejan a reușit să marcheze cu capul, iar sibienii pleacă acasă cu toate cele trei puncte din Gruia.

Astfel, CFR Cluj rămâne pe locul secund la finalul lui 2022. Elevii lui Dan Petrescu au părut cu gândul mai mult la vacanță decât la locul 1. Repriza a doua a fost una foarte slabă din partea ambelor părți care nu a găsit culoare spre porțile adverse. Ultimele minute au salvat spectacolul iar Hermannstadt termină anul pe loc de play-off.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *