Petrescu, înainte de ultimul meci din 2022: A fost cel mai bun an din cariera mea de antrenor, cu rezultate excelente, dar un an greu, cu multe schimbări de lot

Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a prefațat jocul din această seară cu FC Hermannstadt, de la ora 20:00, de pe teren propriu, ultimul din acest an, iar în urma unei victorii ar încheia acest an pe primul loc în Superliga.

Petrescu a vorbit și despre meciul cu numărul 200 pe care îl va avea pe banca CFR-ului în această seară, în toate competițiile, și speră să mai aibă încă pe atât.

„Multe meciuri în opinia mea într-un timp scurt, mai ales acum, iar în ultima perioadă am avut trei deplasări grele, Botoșani, Constanța, București. Nu a fost ușor, cu multe probleme de lot, bolnavi și accidentați, dar important e că au fost rezultate bune, foarte bune. A fost cel mai bun an din cariera mea de antrenor, cu rezultate excelente, ținând cont de toate problemele care au fost, schimbări de lot, foarte multe meciuri.

Cred că băieții au făcut exact ceea ce trebuie în ultimele meciuri, de când ne-am calificat și în Europa, sferturi de finală și în Cupa României. Ar fi fantastic să terminăm anul pe primul loc, mai ales că eram la o distanță mare și nimeni nu ne dădea nicio șansă.

Sunt conștient de greutatea meciului, pentru că cei de la Sibiu dacă vor câștiga vor termina anul în play-off”, a declarat antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu.

Meciul cu numărul 200 pentru Dan Petrescu la CFR Cluj

„Sper că cel puțin încă 200 să mai prind aici, asta numai rezultate o să mă țină în funcție”, a precizat tehnicianul.

„În primul rând jucătorii sunt obosiți și faptul că mulți se gândesc la bagaje, unii vor pleca în Brazilia, Danemarca, Ghana, alții vor schimba orașul, dar eu sincer nu am făcut petrecere de Crăciun și nu am fost la nici una, pentru că nu suntem încă în vacanță și sper ca jucătorii să înțeleagă acest lucru. După părerea mea, cine își dorește mai mult va câștiga, nu e diferență mare de valoare, chiar dacă noi suntem pe 2 și ei pe 7. Cel mai important în fotbal este să îți dorești să câștigi, iar cel mai bun exemplu e finala Campionatului Mondial, unde Argentina și-a dorit din minutul 1. Nu avea cum să câștige Franța pentru că echipa mai motivată a fost Argentina. Cadoul meu pentru mine va fi 100% o victorie cu Sibiu„, a declarat Petrescu.

„Nu ai cum să bați Farul dacă nu ai jucători foarte buni”

„A fost un an greu, cu multe schimbări de lot, cu multe meciuri, nici nu știu câți jucători au plecat. Părerea mea e că ne-am autodepășit în acest moment puțin. Hermannstadt are un antrenor foarte bun, un lot stabil, s-au mutat acasă, a fost o emulație extraordinară și au jucători cu experiență, Au adus jucători buni, se vede mâna antrenorului, echipa arată foarte bine. Nu ai cum să bați Farul dacă nu ai jucători foarte buni”, a mai susținut antrenorul.

Schimbări de lot?

„Nu o să facem prea multe transferuri acum, nici nu sunt prea mulți jucători, nici nu avem timp, stăm două săptămâni și plecăm în Spania în cantonament, iar dacă nu vin jucători pregătiți și liberi, care să aducă un plus și să avem unde să îi punem pe listă, deoarece lista este foarte mică în opinia mea pentru câte meciuri jucăm. Eu îmi doresc întăriri peste tot, și la mijloc, atac, apărare, dar să vedem dacă putem” , a mai precizat Petrescu.

Revenirea lui Debeljuh?

„Eu mi-l doresc foarte mult înapoi, mai are contract până în vară, iar dacă nu începe cât mai repede va fi foarte greu pentru el. Am vorbit foarte mult cu el pe whatsapp, îi răspund, l-am întrebat cum se mai simte, dar despre alte probleme nu pot să discut. La contract nu pot să mă bag eu că nu sunt nici impresarul lui, nici președinte sau patron, dar e un jucător pe care mi-l doresc. Am avut o relație foarte bună cu el, chiar dacă au fost anumite probleme. A făcut foarte multe lucruri bune Debeljuh pentru echipă, dar acum depinde de el și ce vrea să facă în continuare”, a mai susținut „Bursucul”.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *