Cine sunt cei care vor face parte din staff-ul lui Sabău la „U” Cluj?

Universitatea Cluj are antrenor după plecarea lui Eugen Neagoe la CSU Craiova, fostul manager al clubului, Ioan Ovidiu Sabău, este cel care și-a asumat rolul de tehnician al formației unde s-a format ca jucător în restul sezonului.

Sabău îi va avea alături la FC Universitatea Cluj pe Sandu Tăbârcă, în calitate de antrenor secund, respectiv Dan Didiță, în calitate de preparator fizic, acesta din urmă mai lucrând la „șepcile roșii” în turul sezonului 2003-2004.

Cine este Sandu Tăbârcă și Dan Didiță

  • Sandu Tăbârcă și-a început cariera de antrenor în Austria, la SKU Amstetten. A mai trecut pe la FC Waidhofen, după care a revenit în România la Gloria Bistrița, unde a fost antrenor principal în 2009. A mai trecut pe la Universitatea Craiova (2010 – 2011), unde a fost director sportiv, iar apoi antrenor secund. În 2011, a ajuns la Voința Sibiu, unde a fost numit ca director tehnic, poziție pe care a ocupat-o și la FC Târgu Mureș până la sfârșitul sezonului 2011/2012. A fost antrenor secund la Rapid București (2012 – 2013) și principal pentru câteva etape. Din anul 2021, acesta a fost coordonator la centrul de copii și juniori al Politehnicii Timișoara.
Sandu Tăbârcă
  • Dan Didiță a debutat ca preparator fizic tocmai pe banca Universităţii Cluj, în turul sezonului competiţional 2003-2004. Dan Didiţă a fost antrenorul Şcolii de Fotbal “Nicolae Dobrin” în perioada 1996-2002, iar apoi s-a dedicat carierei de preparator fizic, activând, pe lângă Universitatea Cluj, la cluburile Gaz Metan Mediaş (2003-2005), Gloria Bistriţa (2005-2009), Politehnica Timişoara (2009-2010), FCM Târgu Mureş (2010-2011), Rapid Bucureşti (2011-2012), FC Argeş (2012-2013, 2017-2018), SCM Argeş Piteşti (2013-2014, 2016-2017) şi Academica Argeş (2014-2015).
Dan Didiță

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *