Dan Petrescu salută revenirea lui Ioan Ovidiu Sabău în antrenorat: „Este un om deosebit! Pe el scrie U Cluj”

Dan Petrescu nu a ezitat să laude performanța bunului său prieten, Ioan Ovidiu Sabău în urma primei sale victorii de după revenirea pe banca tehnică. Fiind întrebat la ultima conferința de presă despre relația sa cu noul antrenor al lui U Cluj, „Bursucul” nu s-a zgârcit cu laudele pentru fostul său coleg de la echipa națională.

„Mereu am comunicat cât timp a fost liber și eu antrenor aici. Am fost colegi, este un om deosebit. Pe el scrie U Cluj. Toată viața a fost acolo, președinte și jucător și antrenor. Sincer, e un profesionist adevărat. Chiar dacă e la rivala noastră, trebuie să recunosc asta. E un antrenor foarte profesionist, disciplinat și care știe ce vrea. A jucat fotbal la nivel înalt, a antrenat la nivel înalt.”, a spus Dan Petrescu la conferință

Victorie meritată pentru U Cluj

Universitatea Cluj a învins pe FC Voluntari în chiar primul meci al Superligii din 2023, cu scorul de 2-1. „Șepcile roșii” au deschis scorul prin Mamadou Thiam dar s-au văzut egalați după o oră de joc după golul lui Vitalie Damașcan. În superioritate numerică din minutul 48, elevii lui Sabău au reușit să câștige cele trei puncte pe final de meci când Lorand Fulop l-a învins pe Mihai Popa.

„Nu mă miră că au câștigat și că au jucat foarte bine pentru că statistica arată că au dominat tot meciul de la un capăt la celălalt. Mă bucur pentru el și îi urez în continuare baftă chiar dacă e rivalul meu. În afara fotbalului suntem prieteni.”, a încheiat antrenorul CFR-ului

Următorul meci al studenților va fi tot pe teren propriu, împotriva Rapidului, vineri 27 ianuarie de la ora 20:00.

Written by 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *