U-BT Cluj-Napoca, victorie fără emoții în ultimul meci din prima fază a campionatului. Dinamo, primul adversar din faza secundă

Baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania Cluj au obținut calificarea în Top 10 a fazei secunde a campionatului, adunând 15 victorii și o înfrângere, iar în ultimul joc al primei părți a fost câștigat fără mari emoții cu scorul de 94-73 împotriva lui CSM Târgu Mureș, într-un duel desfășurat vineri seara 27 ianuarie, în BT Arena.

Alb-negrii au început furibund partida de pe teren propriu și s-au instalat la conducere pe tabelă încă din debutul meciului, Mureșul rezistând super-ofensivei aliniate de Silvășan doar în primul sfert, în care cele două formații jocul a fost unul echilibrat. Mathis a fost cel mai periculos jucător și principalul marcator al mureșenilor, în timp ce din tabăra clujenilor Stipanovic s-a evidențiat pe parchetul Sălii Polivalente.

Primul sfert s-a încheiat cu gazdele într-un avantaj minim, iar din actul al doilea alb-negrii au ieșit și mai tare la joc și au preluat cârma partidei.

Richard et Co au reușit un parțiat de 17-0 și nu au mai cedat până la final frâiele meciului, păstrând un avantaj liniștitor pe tabelă.

Declarația antrenorului Silvășan la finalul meciului

„A fost o victorie clară, într-un meci fără miză pentru niciuna dintre echipe. Mă bucur că nu am avut accidentați. Din păcate, Karel Guzman a făcut o entorsă la antrenamentul de aseară și nu a evoluat azi. Sperăm să îl recuperăm până la ora jocului cu Lietkabelis.

Sunt încântat că am câștigat și că am înscris multe puncte. E mai puțin important faptul că am dominat prima fază, contează la sfârșit să fim pe poziția întâi.

Evident, nu putem fi la 100% din potențial la fiecare meci, luând în calcul numărul mare de jocuri. Până aici suntem mulțumiți de ce s-a întâmplat în campionatul României, urmează acum faza a doua, dar până atunci ne concentrăm la confruntarea cu Lietkabelis din EuroCup”, a declarat Mihai Silvășan la finalul partidei.

Următorul adversar pentru U-BT Cluj din faza a doua a campionatului va fi Dinamo București, în 4 februarie, în deplasare.

Potrivit regulamentului, rezultatele înregistrate între echipele provenite din aceeași conferință se contabilizează în clasamentul fazei a doua, astfel că U-Banca Transilvania și CSM CSU Oradea își împart prima poziție. Trebuie precizat faptul că această fază cuprinde 10 etape, în care fiecare formație va întâlni adversarele din cealaltă conferință, după sistemul tur-retur. 

Cum arată programul partidelor, cu mențiunea că jocurile clujenilor din timpul săptămânii vor fi reprogramate la o dată ulterioară din cauza participării în EuroCup.

Etapa I, 04.02.2023

Dinamo București vs U-Banca Transilvania

Etapa II, 08.02.2023 

SCM Ohma Mozzart Bet vs U-Banca Transilvania

Etapa III, 04.03.2023

U-Banca Transilvania vs CSO Voluntari

Etapa IV, 11.03.2023

CSM Athletic Constanța vs U-Banca Transilvania

Etapa V, 18.03.2023

CSM CSU Oradea vs U-Banca Transilvania

Etapa VI, 22.03.2023

U-Banca Transilvania vs Dinamo București

Etapa VII, 25.03.2023

U-Banca Transilvania VS SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara

Etapa VIII, 25.03.2023

CSO Voluntari vs U-Banca Transilvania

Etapa IX, 01.04.2023

U-Banca Transilvania vs CSM Athletic Constanța

Etapa X, 07.04.2023

U-Banca Transilvania vs CSM CSU Oradea 

Foto © u-bt.basketball

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *