Derby incendiar în Gruia! CFR Cluj a făcut legea pe teren, „U” Cluj în tribune!

CFR Cluj s-a impus fără drept de apel în fața eternei rivale, Universitatea Cluj cu scorul de 4-0. Meciul s-a jucat într-o reală atmosferă de derby, fanii „șepcilor roșii” fiind la înălțime pe terenul rivalei. Trupa lui Dan Petrescu a beneficiat de nu mai puțin de trei lovituri de pedeapsă. Fără Alexandru Chipciu și Ze Gomes pe teren, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău nu au avut replică în Gruia.

Într-o atmosferă de derby adevărat, dominată de suporterii Universității, jocul celor două formații a fost unul confuz în primele minute ale partidei în care nu și-au creat vreo ocazie. Minutul 12 a adus prima șansă a meciului, care a fost semnată de vișinii. La un corner executat de Claudiu Petrila, colegul său din ofensivă, Rangelo Janga a reluat cu capul la colțul scurt, puțin pe lângă poartă. În minutul 17 Andrei Burcă a făcut o gafă de proporții, pasa acestuia fiind interceptată de Ovidiu Bic, care a scăpat singur spre poartă, dar mijlocașul a finalizat defectuos. La faza imediat următoare, șutul din voleu al lui Petrila a fost deviat și a fost aproape să-l păcălească pe Gorcea dar portarul Universității a scos de sub transversală.

Scor de neprezentare la pauza derby-ului

După alte câteva minute de insistență a campioanei, la o centrare a lui Nana Boateng, Denis Ispas a făcut henț iar arbitrul Bîrsan nu a ezitat să arate punctul cu var. În premieră a executat lovitura de pedeapsă Janga și a reușit să marcheze cu o execuție calmă pentru a 7-ea oară în acest campionat. Feroviarii au reușit să dubleze avantajul în minutul 33 prin Ermal Krasniqi. Kosovarul a finalizat cu călcâiul din fața porții o centrare a lui Cristi Manea. Minutul 40 a avut loc o fază complicată în careul „studenților”. Centralul partidei a avut nevoie de analiza VAR pentru a acorda a doua lovitură de pedeapsă CFR-ului. Martin Remacle a făcut henț din cădere iar fundașul dreapta al CFR-ului, manea a făcut ca tabela să arate un neverosimil 3-0 la pauză cu un șut imparabil.

U Cluj a început a doua repriză cu o ratare imensă. Noul intrat, Ivan Goranov a rămas singur cu Scuffet în 7 metri dar noul transfer al „șepcilor roșii” a fost refuzat de portarul CFR-ului. Elevii lui dan Petrescu au replicat printr-un șut peste poartă a lui Krasniqi. O ocazie mai mare a ratat Karlo Muhar în minutul 56 când, în urma unei faze create de Ciprian Deac și Manea, portarul Gorcea a respins în față dar mijlocașul croat a reluat din prima peste țintă. În minutul 59, căpitanul Universității a ieșit accidentat după ce s-a opus unu șut violent al lui Boateng. Din cornerul rezultat, Yuri a fost aproape de a face 4-0. Elevii lui Sabău au replicat în minutul 67 prin Denis Ispas, a cărui șut surprinzător de bun de la 22 de metri a fost scos de Scuffet.

Al treilea penalty, ratat de Krasniqi

În minutul 80 arbitrajul video a mai intervenit o dată iar CFR a primit al treilea penalty la o ținere asupra noului intrat, Bîrligea. Krasniqi a executat de această dată iar Gorcea l-a ghicit pe atacantul CFR-ului menținând scorul de 3-0. În prelungiri, Bîrligea și-a încercat norocul de la marginea careului iar Gorcea a reținut simplu. În momentele de final CFR-ul a reușit poker-ul prin același Bîrligea, care a finalizat din prima o centrare perfectă a lui Christopher Braun.

Cu această victorie, elevii lui Dan Petrescu termină sezonul regulat pe locul doi, dar intră în play-off la egalitate de puncte cu farul Constanța. Aceștia vor debuta în lupta finală pentru titlu tot pe teren propriu, în fața Rapidului. De partea cealaltă, Universitatea Cluj pierde pentru prima oară după 4 etape și termină sezonul regular pe locul 10.

Echipele de start:

CFR Cluj: Scuffet – Camora, Burcă, Matias, Manea – Krasniqi, Boateng, Muhar, Deac – Petrila, Janga

Rezerve: Sava, Braun, Peteleu, Țîru, Hoban, Cvek, Fica, Bîrligea, Yeboah

Antrenor: Dan Petrescu

Universitatea Cluj: Gorcea – Martic, Pițian, Miron, Ispas – Oancea, Remacle, Bic – Thiam, Stoica

Rezerve: Iliev, Bălan, Ilie Goranov, Filip, Tescan, Bota, Haită, Fulop

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitru: Marcel Bîrsan

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *