Victorie la limită pentru „U” Cluj în fața „lanternei” Mioveni. Trei puncte cruciale obținute de trupa lui Sabău în lupta pentru evitarea retrogradării

Universitatea Cluj a obținut un succes important și trei puncte cruciale care o scos din zona fierbinte a clasamentului play-out-ului, după ce s-a impus luni seara, 24 aprilie, la Mediaș, cu scorul de 1-0, împotriva lanternei roșii, CS Mioveni.

Alb-negrii pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău au început cu atitudine partida de la Mediaș și s-au instalat în jumătatea Mioveniului încă de la startul jocului, aceștia dominând autoritar partida în prima repriză. Nu au fost ocazii notabile de ambele părți, „U” a forțat, însă nu a reușit să aibă situații clare de gol în primul mitan de joc.

Una dintre cele mai mari situații de gol a Universității l-a avut în prim-plan pe Chipciu, care a șutat în forță din marginea careului, dar portarul Croitoru a respins acrobatic peste bară (48).

În partea a doua, au curs ocaziile la poarta argeșenilor. Același Chipciu a luat pe cont propriu o acțiune și a tras din unchi, dar Croitoru a reținut (66). „Studenții” lui Sabău au continuat să rămână sus și să atace, iar o gafă a portarului Croitoru a adus și primul gol. Acesta a scăpat din mâini o minge ușoară trmisă cu capul de Thiam și Universitatea a preluat conducerea pe tabelă în minutul 72 (1-0).

În urma acestui succes, „U” și-a asigurat un final de play-out mai liniștit, distanțându-se la patru puncte de locurile de baraj, având 26 de puncte, iar următorul joc oficial va avea loc joi, 27 aprilie, de la ora 19:00, în semifinalele Cupei României, cu UTA Arad, iar în campionat va primi vizita lui FC Voluntari, luni, 1 mai, de la ora 15:00.

Echipele de start:

Universitatea Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, F. Ilie, Goranov – I. Filip, Bic – Chipciu, D. Nistor, Ze Gomes – Thiam
Rezerve: Iliev, Trif, G. Simion, Horșia, A. Hofman, Tescan, I. Stoica, A. Bălan, Remacle
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

CS Mioveni: D. Croitoru – Rădescu, Balaur, Garutti, M. Pedroso – V. Pop, Lepistu, Șerbănică – Gutea, B. Rusu, Lixandru
Rezerve: Greab, Sno, Coșereanu, D. Toma, Buziuc, Benchaib, A. Caprescu, N. Carnat, L. Antal
Antrenor: Nicolae Dică 

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *