„U” Cluj – Chindia. „Studenții” lui Sabău, în fața meciului care i-ar putea scăpa de emoțiile barajului!

Universitatea Cluj se va duela în această seară, 13 mai, de la ora 19:00, pe teren propriu, împotriva formației Chindia Târgoviște, în ultimul meci al play-out-ului pe Cluj Arena, iar cu o victorie astăzi, alb-negrii scapă definitiv de emoțiile unui meci de baraj.

„Am ajuns în această situație, ultimul joc acasă, despre care toată lumea vorbește că este suficient un egal ca din punct de vedere matematic să nu se mai pună problema meciului de baraj, sigur nu e simplu să pregătești un astfel de joc pentru că te pui de multe ori în situația jucătorilor și trebuie să o faci ca antrenor, să vezi cum gândesc ei, pentru că să joci la egal meciul, mai ales în fața publicului care va veni într-un număr mare, nu e ușor.

Suporterii clar își doresc victoria și noi ne-o dorim, dar trebuie să fim foarte inteligenți, să abordăm foarte foarte atent pentru că e frumos încă, după tot ce s-a întâmplat anul acesta să încheiem și să ne simțim liberi de toată această încărcătură, responsabilitatea pe care am avut-o cu toții, să ne luăm de pe umeri această greutate care ne-a apăsat.

Sper că ei înțeleg cât de important este pentru suporteri, care au venit lângă noi, am apreciat gestul lor, faptul că sunt mândri de noi înseamnă o responsabilitate în plus să nu-i dezamăgit, iar jucătorii au înțeles acest mesaj așa cum trebuie”, a declarat tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău în cadrul conferinței de presă premergătoare jocului din această seară.

Chindia s-ar mulțumi și cu un egal

„Pentru ei cred că e important și să nu piardă jocul acesta, pentru că un punct ar însemna foarte mult, dar depinde și de starea lor fizică, cum ne prezentăm noi, lucrurile se pot schimba. Cred că ei s-ar mulțumi și cu un egal la meciul cu noi.

Avem toți jucătorii valizi, nu am accidentați și contează foarte mult pentru că ei au mai jucat astfel de jocuri, au mai trecut printr-o astfel de experiență și știu să o gestioneze. Și eu ca jucător am jucat multe astfel de jocuri, așa decisive. Jucătorii sunt conectați la această partidă pentru că noi încă nu ne-am îndeplinit obiectivul și cred că nu avem voie să existe o anumită relaxare și să tratăm superficial. Sunt foarte mulți jucători cu experiență, iar aceștia trebuie să transmită acest lucru și jucătorilor mai tineri„, a mai precizat antrenorul.

Universitatea Cluj se află pe locul 6 în clasamentul play-out-ului, cu 27 de puncte, la cinci diferență de principalele urmăritoare, UTA și Chindia.

În ultimul meci direct, U Cluj și Chindia au remizat, scor 2-2, la Târgoviște. Golurile alb-negrilor au fost reușite atunci de Mamadou Thiam (44), respectiv Gomes (51). Târgoviște a reușit în acest joc să egaleze în ultimul minut de prelungire la 2-2 prin Boldor (90+5).

Meciul va fi transmis în direct de Digisport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *