Kolinger ar putea rămâne la CFR Cluj. Clubul are prima opțiune pentru transferul definitiv al fundașului

Clubul CFR Cluj are prima opțiune de transfer în cazul fundașului central Denis Kolinger (29 de ani), pe care formația clujeană l-a împrumutat de la Vejle, din Danemarca.

Însă de transferul definitiv al jucătorului depinde decizia lui Dan Petrescu, care are ultimul cuvânt, iar patronul Neluțu Varga așteaptă decizia tehnicianului privind transferul fundașului.

„Hai să așteptăm și finalul sezonului. Avem acum alte lucruri foarte importante pe cap după ce am pierdut cu FCSB și am pierdut lupta pentru campionat. Dar dacă tot mă întrebați de Kolinger, atunci vă pot spune că aștept și eu să văd ce are Dan Petrescu de gând cu acest fotbalist pe care noi l-am adus sub formă de împrumut la CFR. E adevărat că avem și prima opțiune pentru un transfer definitiv, dar poate că nu îl mai vrea și de la vară Dan Petrescu. Nu știu să vă zic exact acum.

Aștept și părerea celor din boardul CFR-ului, iar ultima decizie este evident că o voi avea eu”, a declarat patronul de la CFR Cluj, conform ProSport.

Denis Kolinger a evoluat la CFR în 30 de meciuri (2.325 de minute) în toate competițiile sezonului, timp în care a arcat de o dată și a livrat două pase de gol.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *