Ioan Ovidiu Sabău a anunțat marți dimineață în cadrul unei conferințe de presă că a renunțat la funcția de antrenor al Universității Cluj, la sfârșitul acestui sezon competițional.
Sabău și-a motivat decizia din cauza stării de sănătate și că își dorește să petreacă mai mult timp alături de familie. Tehnicianul a reușit să salveze echipa de la retrogradare, obiectivul principal al acestui sezon, și să obțină calificarea în finala Cupei României.
„A fost un an greu, în care conducerea a reușit să ne ofere condițiile necesare ca să ne salvăm, am avut un parcurs bun, care a făcut să ne câștigăm respectul tuturor. După eșecul cu Voluntariul am reușit să ne revenim la Botoșani, să batem la Sibiu și am terminat pe locul 9, un loc bun.
A venit și finala de Cupă, o finală jucată bine, cu multe momente bune, am avut ocazii, o evoluție bună, cu un public care ne-a împins de la spate. E o experiență pentru toți, staff, jucători benefică. Am vrut să nu-i dezamăgim pe suporteri, uneori am reușit, altădată nu am reușit.
Meciul de Cupă m-am consumat, m-am măcinat mult. Pentru sănătatea mea, am luat decizia să renunț la funcția de antrenor. Aș dori să rămân în cadrul clubului, să ajut jucătorii tineri să se înscrie la U”, a spus Sabău, citat de curieruldecluj.ro.