Petrescu i-a „înțepat” pe fanii care i-au strigat demisia înaintea meciului câștigat cu CSU Craiova. „Eu am auzit numai CFR, CFR. Nu cred că mie mi-au strigat, nu au motiv”

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost cu zâmbetul pe buze la finalul meciului câștigat duminică seara, în Gruia, scor 2-0, în fața lui CSU Craiova, și a declarat că această victorie este una foarte mare, mai ales că Citeste mai mult

Șoc la Petrolul! Moldovan a demisionat în săptămâna jocului cu „U”. Cluj

Universitatea Cluj pleacă la prima vedere cu avantaj, înaintea partidei cu Petrolul Ploiești de sâmbătă, după ce la gruparea „lupilor galbeni”, Viorel Moldovan și-a anunțat demisia. Potrivit Prosport Liga 2, antrenorul ploieștenilor și-a prezentat demisia în această dimineață în fața Citeste mai mult

Bogdan Mara și-a anunțat demisia din conducerea lui CFR Cluj, din motive personale: „Am un mare gol în suflet”

Demisie importantă din conducerea campioanei CFR Cluj. Bogdan Mara a anunțat că va părăsi campioana României „din motive personale”, urmând să pornească pe un alt drum in cariera, cel al impresariatului, a fost anunțul fostului director sportiv din Gruia în Citeste mai mult