Handbalistele lui „U” Cluj au luptat eroic, dar au cedat în meciul cu ocupanta locului 3 in Liga Florilor, Gloria Buzău: 27-29

Echipa de handbal feminin a Universității Cluj a cedat duminică, 26 ianuarie, pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, scor 27-29 (13-13), în fața unei alte contracandidate la retrogradare, SCM Gloria Buzău. Partida a contat pentru etapa a 14-a din Liga Florilor MOL, prima a returului acestui sezon.

Foto (c) Silvia Rusu / Sportul Clujean

În prima repriză, cele două formații au mers cap-la-cap, iar rezultatul a fost unul strâns, nici una dintre echipe nu a reușit să se distanțeze decisiv pe tabelă și să preia conducerea. Scorul la pauză a fost egal, 13-13.

Foto (c) Silvia Rusu / Sportul Clujean

După pauză, buzoiencele au fost mai determinante și mai bine pregătite, reușind să preia cârma jocului și să se impună. „Studentele” au făcut greșeli în lanț pe faza defensivă, au ratat mult și le-au permis oaspetelor să se distanțeze.

Foto (c) Silvia Rusu / Sportul Clujean

Cea mai bună marcatoare a meciului a fost Rebeca Necula, cu 8 goluri, 10 aruncări și 4 goluri de la 7 metri, urmată de Florin Chintoan (6 goluri), Alexandra Dindiligan (4 goluri), Patricia Moraru (3), Larissa Araujo (3), Cristina Boian (2) și Viorică Țăgean (1).

Foto (c) Silvia Rusu / Sportul Clujean

„Echipa din Buzău are un foarte mare plus de experienţă. Noi suntem o echipă foarte tânără, dar eu sunt mulţumit de fete. Chiar dacă au mai si greşit, au încercat, au sperat, s-au bătut până la final şi, până la urmă, asta trebuie să conteze în viitorul carierei lor. Se simte lipsa celor două jucătoare accidentate. În plus, am avut şi fete care nu au fost refăcute complet, cum ar fi Patricia Moraru sau Larissa Araujo, dar asta este. Atât putem deocamdată şi trebuie să sperăm la mai mult” – a declarat antrenorul lui „U” Cluj, Alin Bondar, la finalul jocului.

„A fost foarte greu. Noi suntem mai tinere şi abia acum începem să jucăm la un alt nivel şi ne dorim din ce în ce mai mult să aducem victoriile. Simţim lipsa fetelor accidentate. Erau doi interi foarte buni, cu şuturi de afară, mai experimentate. Sperăm să începem şi noi, jucătoarele mai tinere, să ne dăm drumul”Rebeca Necula, jucătoare CS „U” Cluj.

„A fost un meci de la egal la egal. Din păcate, sunt dezamăgit de atitudinea unora dintre fetele noastre. Va trebui să tragem un semnal de alarmă să vedem ceea ce s-a întâmplat pentru că miercuri ne aşteaptă un meci cu CSM Bucureşti extrem de important la Buzău şi trebuie să arătam altfel. Deci a fost un meci echilibrat. Felicit Universitatea Cluj pentru că a avut o atitudine extraordinară şi a făcut un joc bun. Mai departe vom vedea ce se va întâmpla” – Ovidiu Mihăilă, antrenor SCM Gloria Buzău.

„A fost puţin emoţionant pentru că aici am crescut. A fost plăcut să mă întorc acasă şi am câştigat meciul. În a doua repriză ne-am apărat mult mai bine şi am plecat pe faza a doua şi am dat goluri mult mai uşoare. Ne vom pregăti foarte bine pentru meciul cu CSM Bucureşti. Va fi un meci greu, dar sperăm să câştigăm” Raluca Petruş, jucătoare SCM Gloria Buzău.

Etapa viitoare, Universitatea Cluj va evolua în deplasare, la Baia Mare, cu CS Minaur, duminică, 2 februarie, de la ora 17:00.

Foto (c) Silvia Rusu / Sportul Clujean

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

2 thoughts on “Handbalistele lui „U” Cluj au luptat eroic, dar au cedat în meciul cu ocupanta locului 3 in Liga Florilor, Gloria Buzău: 27-29

  1. Emilia Onuț ianuarie 28, 2020 at 2:38 am

    Gloria Buzău se bate la cupele europene. Tocmai au urcat pe podium cu victoria asta.
    Pe de altă parte, de unde tragi concluzia că au fost mai determinate şi bine pregătite? Poate au fost pur şi simplu mai valoroase şi au avut tactică superioară sau avantajul unei extreme în formă.
    Aş aprecia mai multă atenție la astfel de detalii.

    Răspunde
  2. sportulclujean ianuarie 28, 2020 at 7:53 pm

    Vă mulțumim. Vom fi mai atenți la astfel de detalii.

    Vasile Manu

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *