„U” Cluj revine pe teren propriu în Divizia A la handbal feminin, alb-negrele având acum oportunitatea să joace cu suporterii alături în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Adversar în etapa a 4-a este CSU Universitatea de Vest Timișoara.
Clujencele au oferit două jocuri foarte reușite pe plan ofensiv, înscriind 40 de goluri cu Turda și 39 cu CS Arena Târgu Mureș, dintre formațiile cu două meciuri disputate având cel mai bun atac.
Timișoara, de cealaltă parte, are tot maximum de puncte, cu victorii în fața lui ACS Tonic Oradea și AMY Slatina. Maria Bobu s-a remarcat în special pentru bănățence în meciurile câștigate, înscriind în total 19 goluri.
Meciul dintre „U” și CSU Universitatea de Vest Timișoara are loc joi, 30 septembrie, de la ora 15.00 în Sala Sporturilor „Horia Demian”, prețul unui bilet fiind 10 lei. Regulile de acces pot fi citite AICI. Disputa va fi arbitrată de brigada formată din bistrițenii Dacian Chiriac și Daniel Vlasa.
„Ne așteaptă un meci important, fiind primul meci la care suporterii handbalistelor vor fi prezenți în sală. Respectăm adversarul și de aceea vom da tot ce avem mai bun pe teren. Ne dorim victoria și vom face tot ce ne stă în putință pentru a o obține”, a declarat Ioan Ani-Senocico, pentru u-cluj.ro
Foto: arhivă Marius Jucan (Facebook JFritz Fotograf)