Universitatea Cluj a ajuns al un acord cu Mihai Dobrescu (29 de ani), fundaș stânga ce-l va înlocui pe Florinel Mitrea care s-a accidentat în meciul cu Concordia Chiajna și care va fi dublura lui Paul Pîrvulescu în banda stângă.
Mihai Dobrescu a semnat liber de contract cu studenții, după ce săptămâna trecută Camera Națională de Soluționare a Litigiilor l-a eliberat de înțelegerea cu Gaz Metan Mediaș.
Site-ul Sportul Clujean.ro a anunțat în premieră negocierea cu Mihai Dobrescu și faptul că acesta este aproape de formația antrenată de Erik Lincar, după conferința de presă dinaintea meciului cu Hermannstad când s-a aflat faptul că Florinel Mitrea s-a accidentat grav.
Mihai Dobrescu are peste 75 de meciuri în Liga în tricoul Academicii Clinceni și a celor de la Gaz Metan Mediaș. În sezonul curent acesta a bifat 14 meciuri pentru clubul medieșean în campionat.
foto: Universitatea Cluj