Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a obținut prima victorie la Universitatea Cluj, după 4-0 cu formația maghiară DVSC Debrecen, în al doilea amical disputat în cantonamentul din Antalya.
Sabău i-a trimis în teren în prima repriză pe: Iliev – Vlădoiu, Miron, Ispas, Ilie, Briceag, Remacle, Bic, Fulop, Thiam și Stoica.
„Studenții” au început bine jocul cu Debrecen și au trecut la conducere pe tabelă după cinci minute de joc, Lorand Fulop deschizând scorul în urma unei centrări a lui Vlădoiu, iar acesta din urmă l-a servit excelent pe Miron, care a majorat diferența în minutul 33. Nu a trecut mult de la reluare, iar Ianis Stoica a recuperat o minge pe dreapta și a trimis o centrare în mijlocul careului, de unde Thiam a înscris pentru 3-0, rezultat consemnat la pauză.
În partea a doua, U i-a trimi în teren pe următorii jucători: Gorcea – Oancea, Nowak, Pițian, Horșia, Pires, Simion, Chipciu, Haită, Bălan și Hleihil.
Repriza secundă a fost săracă în faze de poartă, dar și în goluri. Unul singur s-a mai înscris, în minutul 85, tot din partea Universității Cluj, din gheata lui Florian Haită, care a făcut 4-0 în urma unei acțiuni rapide.
Atacant israelian, în probe la „U„
Ca și o noutate, Universitatea Cluj testează în acest stagiu de pregătire un atacantul israelian. Este vorba de Abdallah Hleihil, în vârstă de 21 ani.
De asemenea, Albert Hofman, Dragoș Tescan și Ioan Filip au resimțit probleme de ordin medical și au lipsit din acest meci.
Ultimul meci de pregătire din Antalya va avea loc vineri, 13 ianuarie, contra lui Schaffhausen, un oponent din liga a doua elvețiană.