Clujenii de la U-BT Cluj-Napoca vor disputa în această seară, în Turda Arena, de la ora 19:00, duelul din etapa a 7-a a BKT EuroCup, împotriva formației BAXI Manresa.
Meciul va putea fi urmărit și în transmisiune directă pe PrimaSport și pe platforma euroleague.tv.
Cine este BAXI Manresa?
BAXI Manresa este unul dintre cele mai vechi cluburi din baschetul european, urmând ca peste doar 6 ani să sărbătorească centenarul. Chiar dacă palmaresul formației din Catalunia nu conține un număr mare de trofee, Manresa a reușit una dintre cele mai mari surprize din lumea sportului spaniol, în sezonul 1997-1998. Intrată în Play-off-ul campionatului intern de pe locul 6, fără avantajul terenului propriu în niciuna dintre fazele eliminatorii, „TDK Manresa”, așa cum s-a numit echipa în perioada 1985-2000, reușea să urce pe prima treaptă a podiumului, după ce le elimina pe Adecco Estudiantes în sferturi, pe Real Madrid în semifinale și o învingea pe Tau Cerámica Baskonia, cu 3-1 la general, în finală.
Performanța depășea reușita echipei spaniole din urmă cu două sezoane, când obținea primul trofeu din istorie, Copa del Rey, în fața Barcelonei.
De atunci, parcursul Manresei în baschetul spaniol a cunoscut o sumedenie de suișuri și coborâșuri, alternând prezențe în Liga ACB cu sezoane petrecute în a doua ligă spaniolă, numită Primera FEB, fosta LEB Oro. Cea mai bună clasare în Liga ACB a avut loc în sezonul 2021-2022, când au terminat pe locul 7.
Pe plan european, Manresa are o serie de participări în Korac Cup, 5 la număr, între 1971 și 1998, o prezență în EuroCup, în sezonul dinaintea câștigării titlului în Spania și o prezență în Euroligă, după câștigarea titlului, cu mențiunea că cele două competiții erau organizate în perioada aceea de FIBA.
Din 2020 până în 2025, spaniolii au participat de patru ori în FIBA Basketball Champions League, reușind să ajungă până în sferturi în 2023.
Sezonul actual al BKT EuroCup aduce debutul formației spaniole în cea de-a doua competiție ca nivel de importanță din Europa, în actuala organizare, sub egida Euroligii.
Cele două adversare sunt vecine în Grupa A
În Grupa A, BAXI Manresa e pe locul 6, cu un loc mai jos decât U-Banca Transilvania, la egalitate de puncte, având același număr de victorii și înfrângeri, 3 de fiecare. Cedevita Olimpija Ljubljana, Bahcesehir College Istanbul și Neptunas Klaipeda s-au impus în fața formației pregătite de Diego Ocampo, în timp ce Aris Salonic, Hapoel Jerusalem și Slask Wroclaw au fost infrânte de echipa din Catalunia. În Spania, Manresa e pe 13, cu două victorii din șase partide.
Înaintea începerii sezonului actual, BAXI Manresa a trecut printr-o reconstrucție completă, renunțând la serviciile a 10 jucători, printre care și pivotul Emi Cățe, fostul jucător al clujenilor, înainte de a aduce alți 12 noi sportivi.
Din punct de vedere statistic, în actuala stagiune a BKT EuroCup, BAXI Manresa e în Top 3 la capitolul pase decisive, având 20.8 pe meci, cu 0.5 mai multe decât U-BT, care e pe 4.
Echipa pregătită de Mihai Silvășan conduce în continuare competiția la numărul de puncte marcate pe meci, cu 95.8, și e pe locul 2 la capitolele dedicate indicelui de performanță și a capacelor, cu 107.7, respectiv 3.5, pe meci. Recuperările în apărare sunt un alt criteriu la care U-Banca Transilvania se descurcă bine, fiind pe 3, cu 27.2 pe meci, față de 24 ale spaniolilor, care sunt pe 15 în acest clasament.
Molinar, indisponibil la U-BT Cluj
Iverson Molinar e singurul jucător al echipei noastre indisponibil pentru meciul cu Manresa. De asemenea, Alexander Geddes, antrenorul secund, este în Scoția, unde își rezolvă situația vizei, înainte de a se realătura staff-ului condus de Mihai Silvășan.
