Aflată la al doilea an în eșalonul secund al voleiului feminin românesc, echipa turdeană și-a propus promovarea la capătul sezonului 2020/2021. Debutul a fost promițător, cu două victorii în minimum de seturi, 3-0.
Voleibalistele s-au impus sâmbătă cu CSU Oradea, 3-0 (25-22 , 25-19, 25-22), iar meciul de duminică din turneul de la Craiova a fost tranșat și mai clar.
Formația pregătită de Bogdan Tănase a trecut tot cu 3-0 (25-9, 25-12, 25-15) de CSM Sighetu Marmației pentru un start perfect de campionat.
Fosta mare jucătoare Cristina Pârv, al cărei nume se regăsește în proiectul voleibalistic din Turda, a oferit câteva declarații pentru pagina de Facebook ACS Volei Turda:
„Sunt foarte fericită că am încheiat acest turneu cu două victorii, ambele cu scorul de 3-0. Am bifat astfel, un pas important spre obiectivul nostru din acest sezon. Dacă primul meci, cel cu Oradea, a fost unul echilibrat, în cel cu Sighetul Marmației, fetele noastre s-au impus pe întreaga durată a partidei, pe care am câștigat-o detașat. Sunt mândră de fete, de faptul că sunt determinate să ajungem acolo unde ne-am propus: în Divizia A1. A fost primul turneu în această formulă, de când ni s-a alăturat antrenorul Bogdan Tănase, căruia îi mulțumesc pentru dăruire și profesionalism.”, a declarat Cristina Pârv pentru pagina de Facebook a echipei
Foto: Facebook ACS Volei Turda