Echipa de volei masculin a Universității Cluj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, în Sala Sporturilor Horia Demian, la zero, în fața formației SS CNE Lapi Dej SCM Zalău, dar voleibaliștii au avut un set doi mult mai bun, în care au avut o revenire spectaculoasă.
Partida de la Cluj-Napoca a făcut parte din etapa a 21-a a Diviziei A1 la volei masculin, iar sălăjenii s-au impus fără emoții cu 25-9. În setul al doilea, oaspeții au început furibund confruntarea, dar o relaxare prematură a Zalăului, coroborată cu un joc mult mai bun al elevilor lui Vicențiu Dumitrescu și Romeo Lotei, a făcut ca de la 20-11 scorul să devină 23-20. „U” a reușit un parțial de 9-3 în acest set secund.
Evoluția bună a clujenilor nu a fost suficientă, fiindcă tot oaspeții au fost cei care și-au adjudecat setul doi cu 25-22. Setul treilea a fost câștigat fără prea mari emoții cu 25-13.
Pentru „U” au reușit să puncteze: Vlad Negrean 10 puncte, Dănuț Neag 5, Tudor Mocan și Claudiu Iov câte 4 și respectiv Ștefan Verciuc, Andrei Varga și Mihai Popovici câte 3 puncte.
Meciul din etapa a 22-a dintre ”U” Cluj și Arcada Galați s-a disputat în devans și s-a încheiat cu victoria campioanei cu 3-0.