Un bulgar de 33 de ani, noul antrenor al echipei de volei masculin a lui „U” Cluj!

Echipe de volei masculin a Universității Cluj va debuta în noul sezon 2022-2023 al Diviziei A1 cu un nou antrenor.

Noul tehnician care îi va pregăti pe voleibaliștii clujeni în acest sezon este Martin Zhivkov, un bulgar în vârstă de 33 de ani. Acesta este licențiat și are un master la Academia Naționale de Sport „Vasil Levski” din Sofia. El a fost lector la Departamentul de Sport al Universității din Sofia.

Zhivkov și-a început cariera de antrenor la formația feminină VC ȚSKA Sofia, după care a pregătit, printre altele, formații de primă ligă din Belgia și Ucraina, iar în sezonul 2013-2014 a fost antrenorul echipei CSU Tîrgu Mureș.

„Primele mele impresii aici, la Cluj, sunt foarte bune, îmi place clubul și îmi place echipa cu mulți jucători tineri. Orașul, atât cât am reușit să văd, este foarte frumos, știu că este unul dintre cele mai mari orașe din România iar sala „Horia Demian” este excelentă și oferă condiții foarte bune de antrenament. 

Așa cum spuneam, am găsit aici un lot cu mulți jucători tineri cu care abia aștept să începem pregătirea. Sunt conștient că nu vom fi în măsură să ne batem cu echipele de top din campionat dar sunt aici să muncim, să dezvoltăm abilitățile specifice voleiului în rândul tinerilor jucători și să facem meciuri frumoase.

Principalul obiectiv, dincolo de rămânerea pe prima scenă, este acela de a forma din acești tineri o echipă competitivă pentru anul viitor și mă aștept ca jucătorii cu experiență să aibă un rol important în atingerea acestor deziderate”, a declarat antrenorul bulgar Martin Zhivkov pentru u-cluj.ro.

Bogdan Ungureanu va fi în acest sezon managerul secțiilor de volei feminin și masculin ale Universității Cluj.

În pauza competițională am contactat mai mulți antrenori care să ne ajute să trecem la un alt nivel din punct de vedere al pregătirii echipei mai ales că pornim la drum cu un lot în care sunt foarte mulți tineri, mai mulți ca de obicei. 

Martin s-a pliat cel mai bine pe necesitățile noastre din punct de vedere disciplinar și al tradiției clubului, cerințe care trebuie să primeze la o asemenea alegere. 

Îi doresc succes și faptul că are și câțiva jucători mai experimentați în lot sunt convins că îl va ajuta să își atingă cel mai important obiectiv ca antrenor la ”U” Cluj volei masculin și anume pregătirea echipei pentru sezonul următor”, a precizat Ungureanu.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *