Dan Petrescu nu va putea juca sistemul favorit în derby-ul cu Farul: „Joci 4-4-2 când ai atacanți. Dacă noi nu mai avem deloc?”

Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a prefațat duelul primelor două clasate din Superligă, care va avea loc sâmbătă de la ora 20:30 în cadrul etapei cu numărul 5 al play-off-ului, cea care încheie turul. „Bursucul” are în continuare probleme de lot. Pe lângă Ciprian Deac, care va rata tot restul sezonului după operația la umăr, nici Mario Camora nu va face deplasarea, alături de încă trei jucători, care sunt incerți pentru meciul de la Ovidiu.

CFR, fără primii doi căpitani la Ovidiu

Antrenorul campioanei și-a amintit de meciul din sezonul regular, în care a jucat tot fără cei doi căpitani ai echipei iar CFR s-a impus autoritar cu scorul de 3-0. „Din păcate va trebui să facem față fără primii doi căpitani ai echipei care au jucat toate meciurile din ultimii 5 ani în play-off. Nu avem ce face, mergem înainte și trebuie să scoatem maxim din ceilalți jucători. Trebuie să ne unim acum, să jucăm mai mult ca o echipă. Noi am jucat și ultimul meci de la Ovidiu fără Deac și Camora. Sper să o mai facem o dată foarte bine. Nu va fii ușor, dar în același timp echipa nu poate să depindă de doi jucători, chiar dacă aceștia sunt căpitanii și liderii acestei echipe.”

Bîrligea, alt absent important

Un alt absent foarte important de la CFR ar putea să fie și Daniel Bîrligea, cel mai în formă atacant al clujenilor din ultima vreme. „Mai sunt trei jucători pe lângă ei, care nu s-au antrenat, au fost plecați. Aici mă refer la Bîrligea, Maglica și Boateng, care astăzi s-a antrenat cu echipa. Sperăm să-i recuperăm pe cei 4 în afara lui Deac și până la meciul de cupă sau cel din Giulești. Până atunci trebuie să ne concentrăm 100% pe jucătorii pe care îi avem. Trebuie să maergem încrezători în forțele noastre pentru că am mai jucat fără ei și am făcut-o bine”

Petrescu nu va putea să folosească sistemul de joc preferat, pe care l-a folosit în ultimele luni la CFR din cauza absenței atacanților. „Sistemul 4-4-2 îl joci când ai atacanți. Dacă noi nu mai avem deloc? Aș vrea să joc 4-4-2, dar dacă Bîrligea și Maglica sunt accidentați, au rămas atacanți doar Janga și Yeboah. Este o posibilitate să jucăm și așa, dar nu ar mai fi nicio rezervă pentru ei.” a declarat Dan Petrescu înaintea deplasării la Constanța.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8