DERBY DE CLUJ: Se pun în vânzare primele bilete la CFR – „U”

Primele bilete la Derby-ul Clujului dintre CFR și Universitatea Cluj au fost scoase la vânzare pentru eternul derby între cele două formații clujene. Partida va avea loc duminică, 4 august, de la ora 22:00, pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.

Programat inițial pe Cluj Arena, cele două cluburi rivale au ajuns la un acord istoric pentru ca jocul să se desfășoare în Gruia.

„Liga Profesionistă de Fotbal a decis inversarea turului cu returul partidei Universitatea Cluj – CFR Cluj, progamat în etapa a 4-a.

S-a luat în considerare că imposibilitatea disputării jocului programat inițial (Universitatea Cluj – CFR Cluj) pe Cluj Arena este una obiectivă și insurmontabilă, întrucât aceasta a intervenit independent de voința clubului gazdă (Universitatea Cluj), iar cele patru zile consecutive în care urmează a se desfășura festivalul Untold (8 – 11 August) nu pot suporta nicio modificare.

Soluția inversării etapei din tur cu cea din returul sezonului regulat este conformă și cu dispozițiile art. 12.42 din ROAF, din moment ce modificările au loc în aceiași fază a competiției (sezonul regulat), iar această măsură, în contextul acordului exprimat de toate părțile implicate, satisface interesul general al LPF, respectiv acela al desfășurării competiției”, a transmis LPF cu privire la partida de duminică, 4 august.

Conducerea clubului CFR a făcut o propunere „Șepcilor Roșii” în ce privește vânzarea biletelor oaspeților.

Astfel, miercuri și joi, în intervalul 12:00-17:00, abonații CFR-ului vor putea cumpăra, cu prioritate, bilete pentru meciul cu „U” Cluj de duminică. Aceștia pot intra pe baza cardurilor la meci, dar vor putea achiziționa în avans tichete pentru cei apropiați.

Începând de vineri, 2 august, toți suporterii CFRiști vor putea cumpăra bilete la derby de la casele de bilete.

Programul caselor de bilete din Gruia:

  • VINERI (2 AUGUST) – 12:00 – 17:00
  • SÂMBĂTĂ (3 AUGUST) – 11:00 – 15:00
  • DUMINICĂ (ZIUA MECIULUI) – 14:00 – 22:00

„Întrucât conducerea clubului ”U” Cluj ne-a asigurat că va face toate diligențele necesare pentru ca suporterii noștri să poată primi, la meciul de pe Cluj Arena, locuri din inelul superior al peluzei oaspete, clubul nostru le-a propus astăzi, printr-o adresă, ca biletele în peluza oaspeților, dar și, suplimentar, tichetele din cele patru sectoare din Tribuna 2, situate înspre galeria clubului U Cluj, să fie vândute în mod direct propriilor fani la Cluj Arena.

De îndată ce conducerea clubului oaspete va oferi un răspuns adresei noastre, vom începe procedurile pentru ca aceștia să intre în posesia biletelor”, a transmis clubul CFR Cluj.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8