Conducerea clubului FC Universitatea Cluj a anunțat prelungirea contractului cu jucătorul Gabriel Simion (26 ani).
Contractul lui Simion era scadent în vara lui 2025. Acesta și-a prelungit angajamentul cu alb-negrii până în vara anului 2026.
Sosit la „U” Cluj după începutul stagiunii 2022-2023, mijlocașul defensiv a debutat în tricoul „Șepcilor roșii” într-un meci cu UTA Arad din cadrul etapei a 5-a. El a fost introdus pe teren în minutul 68 al partidei. Până acum, mijlocașul a evoluat în 85 de partide pentru Universitatea, în toate competițiile.
În sezonul actual, acesta a bifat 17 partide în Superliga și un meci în Cupa României. A fost ales #OmulMeciului de către suporteri pentru prestația din partida cu Universitatea Craiova (1-1) de pe Cluj Arena din etapa a 10-a.
Gabriel Simion este primul nume care a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului dintre jucătorii ale căror înțelegeri expiră la finalul acestui sezon.
Clubul alb-negru nostru va continua negocierile cu ceilalți jucători în perioada următoare.