Recorduri doborâte, dar și dezamăgiri continue! Evoluția Portugaliei în grupele Campionatului Mondial de Fotbal 2026

Analiză de: Antoniu Văideanu, Student An 2, Jurnalism, Universitatea Babeș-Bolyai

În cadrul acestui Campionat Mondial de Fotbal din 2026, desfășurat în Statele Unite ale Americii – Mexic – Canada, reprezentativa Portugaliei a fost repartizată în grupa K și a avut ca adversare pe reprezentantivele Republicii Democratice Congo, Uzbekistanului și respectiv a Columbiei.

Echipa lui Roberto Martinez a terminat grupa pe poziția a doua, cu 5 puncte, în spatele Columbiei si va trebui să se dueleze cu Croația pentru a avansa în optimi.

Meciul Portugaliei cu formația antrenată de Zlatko Dalić va avea loc pe data de 3 iulie și se va juca pe BMO Field din Toronto.

Start de turneu dezamăgitor pentru lusitani

Primul meci al Portugaliei de la această cupă mondială pentru naționala Portugaliei a avut loc pe data de 17 mai 2026 și s-a jucat pe NRG Stadium din orașul american Houston.

Prima repriză

Repriza a început cum nu se putea mai bine pentru echipa Portugaliei. În minutul 6, Pedro Neto trimite o centrare din banda stângă, centrare care îl găsește pe João Neves. Mijlocașul celor de la Paris Saint-Germain trimite balonul în plasă printr-o lovitură impecabilă cu capul. Jucătorul de 22 de ani demonstrând încă o dată că are un joc aerian excelent mai ales având în vedere înălțimea sa de doar 1 metru și 74 cm, fapt vizibil încă din prima manșă a semifinalei Champions League de anul acesta, jucată împotriva celor de la Bayern München, când reușea din nou o execuție de acest gen. Astfel, părea că acest meci va urma cursul prevestit de cei mai mulți dintre suporterii sportului rege și anume victoria la scor a naționalei condusă de legendarul CR7.

Totuși, alte ocazii mari nu se mai arată pentru portughezi în cadrul acestei reprize, următoarea mare ocazie aparținând formației din Congo. În minutul 3 de prelungiri, Bernardo Silva, care a avut o prestație dezamăgitoare în acest meci, pierde duelul din propriul careu cu Masuaku. Tot fundașul stânga își lansează echipa pe contraatac după ce primește din nou mingea de la un coechipier. Acesta pasează pentru Moutoussamy, iar acesta din afara careului trimite un șut care este însă deviat de Vitinha.

Congo găsește golul egalizator chiar în ultimele momente ale prelungirilor prin atacantul Yoane Wissa. Același Masuaku, care crease ocazia anterioară, trimite o centrare din banda dreaptă, centrare care avea să îl găsească pe atacantul celor de la Newcastle United, iar acesta nu ratează șansa și trimite nemilos cu capul mingea în plasă. Diogo Costa nu poate para acest șut excelent!

Pauză. Echipele merg în vestiar, scorul de pe tabelă fiind unul neașteptat înaintea partidei, dar complet valid dacă ne uităm pe modul în care s-a desfășurat jocul. Deși echipa lui Roberto Martinez a avut 80% posesie, aceștia nu au reușit să creeze ocazii importante cu excepția golului.

Cea de-a doua repriză

Ce-a de a doua repriză a început, iar meciul a fost lipsit de ocazii importante până în minutul 68. Atunci noul intrat, Francisco Conceiçao, fiul marelui fotbalist Sérgio Conceiçao, primește o pasă în careu. Acesta trimite o pasă ce părea ca era direcționată către Bruno Fernandes, iar la capătul ei ajunge însă Cristiano Ronaldo, dar atacantul trimite însă mingea pe lângă poartă. Deși acesta a demonstrat de a lungul carierei sale un „of the ball movement” excelent, chiar și la faza asta a reușit să se remarce foarte ușor în fața fundașilor adverși, cred totuși că această afara ar fi avut o alta finalitate dacă marele jucător își lasă fostul coleg de la Manchester United să șuteze.

Tot Cristiano mai are o ocazie importantă în minutul 74. Fernandes trimite o pasă filtrantă în careu care îl găsește pe același Conceição, extrema celor de la Juventus îl găsește pe atacantul celor de la Al- Nassr în careu, iar acesta din urmă trimite însă cu puțin pe lângă poartă.

Are si echipa antrenată de Desabre ocazia ei. În minutul 77, Bakambu trimite o pasă pentru Sadiki în banda stângă. Mijlocașul celor de la Sunderland înaintează și trimite pentru același Bakambu la marginea careului, acesta reluând mult pe lângă poartă, un șut frumos dar imprecis.

Ultima ocazie notabilă a meciului a avut loc chiar în ultimul minut înainte de prelungiri. João Neves încearcă să centreze, dar mingea este respinsă de un fundaș al echipei adverse. Lusitanii rămân în posesie, balonul fiind recuperat de Tomás Araújo. Mingea ajunge până la urmă la Fernandes, care trimite un șut năprasnic pe jos. Șutul acestuia trece puțin pe lângă poartă. Ce gol frumos ar fi fost!

Meciul se termină cu un egal, un rezultat excelent pentru reprezentativa Republicii Democrate Congo, dar complet dezamăgitor pentru cea a Portugaliei. Privind însă modul în care echipele au jucat această partidă, scorul de pe tabelă reflectă însă realitatea de pe teren, dat fiind faptul ca deși au avut peste 70% posesie, jucătorii lusitani au părut lipsiți de inspirație reușind pe toată durata meciului să creeze doar câteva ocazii notabile și doar una cu adevărat „mare”.

Victorie de răsunet și noi recorduri pentru o legendă a fotbalului

Cel de al doilea meci al Portugaliei de la acest turneu final a avut loc pe data 23 iunie și s-a jucat pe același stadion ca cel anterior, NRG Stadium din orașul Houston.

Prima repriză

Meciul a început în forță. În minutul 7, o minge pentru Pedro Neto, care vine din banda dreaptă, i-a trimis o pasă lui Cancelo, dar fundașul dreapta înaintează și trimite o centrare în careu care îl găsește pe unicul Ronaldo, care cu piciorul drept trimite un șut foarte bun în colțul dreapta jos al porții. Astfel, marele atacant creează istorie, fiind primul jucător care reușește să marcheze la șase ediții de Campionat Mondial. Influenta acestui megastar s-a văzut în acel moment, energia resimțită de stadion după acest gol trecând granițele ecranelor și resimțindu-se chiar și în casele telespectatorilor.

Următoarea mare ocazie a fost tot un gol, marcat tot de către lusitani în minutul 17. Lovitură liberă la marginea careului, stadionul plin de emoții, deși părea că același Ronaldo va șuta pentru a marca „dubla”, dar Nuno Mendes este cel care se apropie de minge și o trimite cu piciorul stâng pe colțul stâng al porții. O execuție bună, nu excelentă, dat fiind faptul ca dacă nu ar fi fost acest element supriza, probabil portarul ar fi avut șanse să pareze șutul fundașului de la P.S.G.

Marchează și Uzbekistannul. Unul dintre jucători lor recuperează balonul de la João Cancelo și îi pasează lui Ganiev. Atacantul trimite mingea spre poarta, iar aceasta se oprește în vinclul stâng. Costa nu avea nici o șansă să apere o asemena bombă. Ce gol! Totuși, bucuria fanilor nu ține mult deoarece camera V.A.R. dezbate faza și descoperă că înainte de gol mingea a fost recuperată prin fault. Decizie crudă, dar corectă, iar scorul rămâne de 2-0 în favoarea formației antrenată de Roberto Martinez.

Până la urmă, se schimbă scorul de pe tabelă din nou, dar tot în favoarea portughezilor (în minutul 39). Bruno Fernandes face o cursă excelentă și îi pasează cu o precizie milimetrică lui Ronaldo, iar acesta mai înscrie încă o dată, devenind astfel cel mai prolific marcator al Portugaliei la Campionatele Mondiale cu 10 goluri, reușind să îl depășească pe marele Eusébio. De asemenea, merită menționată și inteligența acestui jucător în mișcările sale când nu are mingea la picior.

Astfel se termină prima repriză cu un scor dominant pentru echipa lusitană, a cărei jucători merg la vestiar cu moralul ridicat, sperând că următoarea repriză va fi măcar la fel de dinamică și eficientă ca cea care tocmai se terminase.

A doua repriză.

Portughezii încep pe picior mare și cea de a doua repriză. În minutul 47, după o fază în care părea că se risipise o ocazie, Fernandes pierduse mingea, João Felix reușea să recupereze și să trimită un șut tare din afara careului. Mingea însă trece puțin peste poartă. În minutul 58, tot ei beneficiază de o lovitură liberă la o distanță considerabilă de poartă. Deși părea că Ronaldo va executa, acesta fuge spre careu și îl lasă pe Fernandes să execute, trimițând o pasă elegantă spre același Ronaldo, a cărui șut este însă blocat. Atât de aproape de hattrick!

În minutul 60 se modifică din nou scorul de pe tabelă după un corner bătut de Fernandes. După ce mingea este bâjbâită în careu, până la urma aceasta sfârșește în plasă, fiind scăpată chiar de portarul din Uzbekistan, Nematov. Echipa fostului balon de aur, marele fundaș Fabio Cannavaro, este umilită fără drept de apel!

Din nou, atât de aproape de hattrick, în minutul 74, când mingea ajunge din nou la Cristiano Ronaldo, iar acesta recuperează în careul advers și după o preluare elegantă și evită un adversar, a reluat un șut bu spre poartă, care este însă apărat de același Nematov.

Ultima mare ocazie a meciului a avut loc în minutul 87 și a fost, după cum ne-am obișnuit tot un gol pentru Portugalia. Semedo înaintează în banda dreaptă și trimite o centrare care ajunge până la urmă la proaspătul intrat Rafael Leão, iar acesta nu stă pe gânduri și trimite mingea fix în vinclul stâng al porții.

Sosește și fluierul final care anunță o victorie de răsunet pentru echipa antrenată de Roberto Martinez cu un neverosimil 5-0. Astfel, jucătorii lusitani pleacă spre ultimul meci al grupei cu Columbia cu un moral ridicat după ce au mai spălat din rușinea din meciul anterior.

Altă dezamăgire pentru una dintre favoritele turneului

Ultimul meci din grupe al Portugaliei a avut loc pe data de 28 iunie și s-a jucat pe stadionul Hard Rock din Miami împotriva Columbiei. O victorie ar fi trimis formația antrenată de Roberto Martinez pe primul loc în grupă.

Prima repriză

Prima ocazie a meciului nu a întârziat să apară. În primul minut, columbienii ies la atac, iar Luis Díaz primește o pasă lungă de la un fundaș și îl păcălește pe João Cancelo, iar acesta din urma a trimis din careu, mingea este deviată si ajunge la coechipierul său, Córdoba, care trimite însă cu capul cu puțin peste poartă. Ocazie mare ratată!

Următoarea situație notabilă are loc în minutul 8 și îi aparține fostului superstar James Rodriguez, cel care deși la nivel de club nu a mai performat de ani de zile pentru echipa națională este mereu în cea mai bună formă, ne amintim fie de Mondialul din Brazilia unde a fost cel mai bun marcator, pe vremea când încă era o mare speranță a fotbalului, sau de Copa America din 2024, unde a dus naționala Columbiei până în faza finală, pierzând atunci în fața Argentinei.

Următoarea ocazie le aparține tot columbienilor. În minutul 17 aceștia ies pe contraatac, iar Cordoba primește o pasă de la un coechipier, câștigă duelul cu Bruno Fernandes și ajunge în careu de unde trimite un șut bun spre poarta lui Diogo Costa. Portarul celor de la Porto reușește însă să îl pareze.

Mingea rămâne la columbieni, mai exact ajunge la Luis Díaz, iar acesta trimite însă balonul intr-un jucător advers. Dominare completă în ceea ce privește ocazie din partea formației antrenate de Neagoe Lorenzo!

Din nou vedem o ocazie a columbienilor! Același James Rodriguez primește o pasă la marginea careului în minutul 22, îl lansează cu o pasă pe Jhon Arias, iar cel din urmă a trimis un șut interceptat de Neves. Mingea părea ca va trece pe lângă poartă, totuși trebuie amintită această intervenție a mjlocasului lusitan.

În minutul 23 au și portughezii prima ocazie notabilă. O lovitură liberă la o distanță considerabilă este executată de Ronaldo, a cărui șut este năprasnic dar nu bine plasat, fiind pe centrul porții. Vargas prinde balonul fără prea multe emoții.

În minutul 39 mai vine o ocazie și mai mare de această dată pentru lusitani. Un jucător trece frumos de 2 adversari, îl lansează pe João Cancelo, care centrează în careu pentru Bruno Fernandes. Șutul acestuia este însă parat de același Vargas. Mingea este la portughezi, Cristiano Ronaldo încearcă o foarfecă, care este însă blocată de un fundaș advers. După un schimb de pase, balonul ajunge la Rúben Neves, iar acesta a primit o pasă de la Vitinha în afara careului. Mijlocașul celor de la Al-Hilal trimite un șut tare, dar care trece cu puțin pe lângă poartă.

În minutul 42, João Felix interceptează o minge trimisă din aut de un jucător columbian. Acesta înaintează în careu și trimite un șut din voleu care trece însă cu puțin peste poartă. Ce ocazie ratată!

În minutele de prelungiri are loc ultima ocazie a primei reprize. Arias îi pasează lui Rodriguez care trimite de la marginea careului un șut bun care este însă parat de Diogo Costa.

Se aude fluierul care anunță pauză dintre cele 2 reprize. Spre șocul multora, columbienii au avut mai multă posesie și au părut echipa mai convingătoare și mai dornică de a ataca. Roberto Martinez avea la dispoziție această pauză pentru a găsi soluții și a încerca de a-și aduce formația pe linia de plutire.

Repriză a doua

Prima ocazia a celei de a doua reprize le-a aparținut tot columbienilor. În minutul 55, Arias trimite un șut de la aproape 30 de metri spre poarta antrenată de Costa. Acesta însă reușește să pareze, șutul mijlocașului celor de la Palmeiras fiin destul de central.

În minutul 62 columbienii mai au o ocazie de a deschide scorul. Rodriguez îl lansează excelent pe Santiago Arias, fundașul trimite o centrare în careu care îl găsește pe noul intrat Richard Ríos. Tânărul mijlocaș trimite însă puțin pe lângă poartă.

Minutul 73 aduce o altă ocazie pentru jucătorii antrenați de Nestor Lorenzo. Luis Díaz încearcă o centrare, este respinsă de un fundaș lusitan, minge ajungea însă la James Rodriguez (care a fost desemnat de mai multe site-uri jucătorul meciului, distincție absolut meritată, bătălia dându-se între el și Diogo Costa, care a fost omul meciului desemnat oficial de FIFA). Fostul superstar trimite un șut năprasnic din voleu care este însă deviat de Renato Veiga.

În minutul 88, columbienii mai au o ocazie. Luis Díaz centrează, respinge cu piciorul Diogo Costa. Mingea ajunge însă la Luis Suárez care trimite puține peste poartă. Altă ocazie mărar ratată, însă trebuie menționat că deși pare o fază simplă, dat fiind ca portarul era iesit putin din zona unde i-ar fi fost cel mai usor sa pareze, atacantul celor de la Sporting CP nu a avut o misiune ușoară, execuția acestuia fiind una foarte complicată de realizat dat fiind înălțimea la care se află mingea.

Până la urmă în minutele de prelungiri a venit și primul gol al meciului, fiind marcat în mod nesurprinzător (dat fiind evoluția acestei partide) de Columbia.

O centrare precisă îl găsește în careu pe Davinson Sánchez care trimite cu capul excelent, Diogo Costa fiind neputincios în fața unei asemenea exerciții.

Din fericire pentru Roberto Martinez si echipa antrenată de acesta, se ridică fanionul pentu un posibil offside. Decizia este analizată în camera V.A.R. și rezultă că într-adevăr a fost o poziție în afara jocului, dar una foarte mică. Practic, putem spune ca Portugalia a fost salvată de la umilința de un vârf de picior.

Ultima ocazie a meciului îi aparține lui Rafael Leão. Fotbalistul celor A.C. Milan are o intervenție bună în careu, dar este egoist și în loc să centreze trimite un șut dintr-un unghi dificil, șut care trece pe lângă poartă.

Meciul se termină meciul cu scorul de 0-0, scor care pare puțin mincinos dacă ne uităm la evoluția meciului, Columbia fiind echipa mai bună. Roberto Martinez nu a reușit la pauză să schimbe jocul Portugaliei în mai bine, chiar din contră. Astfel, Columbia termină grupa de pe primul loc cu 7 puncte, având să se dueleze în următoarea etapă cu Ghana, iar Portugalia termină pe locul 2 cu puncte, adversara sa fiind Croația.

Meciul Portugaliei cu formația antrenată de Zlatko Dalić va avea loc pe data de 3 iulie și se va juca pe BMO Field din Toronto.

Declarații de după meci

După performanța dezamăgitoare a echipei antrenate de acesta, Roberto Martinez a declarat următoarele:

A fost un meci foarte solicitant, așa cum ne așteptam, ținând cont de condițiile meteo și de faptul că am întâlnit o echipă sud-americană, care practică un joc deschis, cu multe dueluri unu la unu.

Pentru noi a fost un test foarte valoros. Aveam nevoie de un astfel de meci, pentru a reuși să ducem jocul în direcția pe care ne-o dorim.

Trebuie să folosim mai mult talentul lui Vitinha în faza ofensivă. A fost un test important și am demonstrat mult caracter prin faptul că nu am primit gol.

A fost fantastic să-l vedem pe Diogo Costa. Acum trebuie să facem ajustările necesare pentru ceea ce urmează, un Campionat Mondial diferit. Echipa națională este acum mult mai pregătită.

Am încercat să câștigăm. Nu este genul de meci pe care și-l dorește Portugalia. Trebuie să respectăm Columbia, pentru că este o echipă de mare calitate.

Am avut posesia, însă mai avem multe aspecte de pus la punct. Campionatul Mondial îți arată că meciurile nu se desfășoară întotdeauna așa cum te aștepți, iar noi trebuie să fim pregătiți să ne adaptăm.

Echipa a reacționat bine. Columbia a avut multe șuturi de la distanță. Trebuie să ducem jocul acolo unde vrem noi, cu mai multă posesie, mai mult control și valorificând mai bine talentul pe care îl avem în echipă.

Avem nevoie de trei meciuri pentru a ajunge la nivelul nostru maxim. A fost un meci foarte valoros”.

Parcursul Portugaliei în grupe a fost unul dezamăgitor

Lusitanii au câștigat doar meciul cu cea mai slabă adversară, celelalte două terminându-se la egalitate, ultimul fiind chiar noroc chior pentru aceștia dacă observăm evoluția din teren a echipei.

Totuși, aș vrea să menționez că deși multe persoane în mediul online consideră că această formă slabă a echipei se datorează doar lui Ronaldo, după părerea mea, acest caz nu cred că este 100% adevărat.

Deși este corect că atacantul de 41 de ani nu mai este la formă de odinioară și clar nu mai are agilitatea din tinerețe, experiența sa este utilă echipei, iar inteligenta sa rămâne la fel de evidentă dacă analizăm anumite faze, precum cele din meciul cu Uzbekistan, sau cele din Nations League de anul trecut unde acesta a fost un factor important pentru câștigarea acelei competiții.

Mi se pare o problemă mai mare a acestei formații, modul în care Roberto Martinez aranjează acești jucători în teren, precum și selecțiile sale în general, dar și faptul că anumiți jucători nu reușesc să se ridice la forma pe care o au atunci când joacă pentru echipa lor de club.

Pe final, aș vrea să menționez că duelul cu Croația îmi aduce aminte de Campionatul European din 2016, când Portugalia în optimi tot cu această echipă a trebuit să se dueleze.

Atunci lusitanii avansau printr-un gol marcat de Quaresma în minutul 117. Menționez acest fapt deoarece pe lângă faptul ca acel turneu a fost prima dată când am vizionat acest sport, similitudinile cu situația actuală sunt destul de mari.

Tot atunci Portugalia venea după o performanță deloc satisfăcătoare în grupe (atunci a fost chiar și mai umilitor dat fiind că toate meciurile acestei naționale din grupe, cu Islanda, Austria si respectiv Ungaria, s-au terminat în remize), observăm o repetare foarte interesantă a istoriei.

Deși la modul în care au jucat, mai nimeni nu le-ar da nici o șansă, până la urmă miracole mai mari au existat în fotbal, iar un meci nu e decis până la fluierul final.

Sper că jucătorii antrenați de Roberto Martinez vor reuși această izbândă, dar fiind ca în cadrul acestei echipe evoluează unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, Cristiano Ronaldo, și ar fi păcat ca acesta să se retragă fără să fi câștigat măcar o Cupă Mondială, fiind singurul trofeu care îi lipsește din vitrina acestui mare campion.

Echipele de start: Portugalia vs Republica Democratică Congo

Portugalia: Diogo Costa – João Cancelo, Tomás Araújo, Renato Veiga, Nuno Mendes (Nélson Semedo, min 72), Vitinha (Gonçalo Ramos, min 83), João Neves, Bernardo Silva (Francisco Conceiçao, min 46), Bruno Fernandes, Pedro Neto (Rafael Leão, min 71), Cristiano Ronaldo (cpt.)
Rezerve: José Sá, Rui Silva- Rúben Dias, Diogo Dalot, Gonçalo Inácio, Matheus Nunes, Samú Costa, Rúben Neves, Francisco Trincão, Gonçalo Guedes, João Félix, Francisco Conceição, Rafael Leao, Nélson Semedo. Gonçalo Ramos
Antrenor: Roberto Martinez

R.D. Congo: Lionel Mpasi Znau – Aaron Wan – Bissaka (Gedeon Kalulu, min 85), Chancel Mbemba (cpt.), Axel Tuanzebe, Steve Kapuadi, Arthur Masuaku (Joris Kayembe, min 74), Ngal’ayel Mukau (Noah Sadiki, min 57), Samuel, Moutoussamy, Edo Kayembe (Charles Pickel, min 74), Yoane Wissa, Cédric Bakambu (Simon Banza, min 85)
Rezerve: Timothy Fayulu, Matthieu Epolo- Dylan Batubinsika, Nathanaël Mbuku, Théo Bongonda, Aaron Tshibola, Brian Cipenga, Gaël Kakuta, Meschak Elia, Fiston Mayele, Noah Sadiki, Joris Kayembe, Charles Pickel, Gedeon Kalulu, Simon Banza
Antrenor: Sebastian Desabre

Cartonașe galbene: Bernardo Silva (min 13, fault), Chancel Mbemba (min 32, fault), Nélson Semedo (min 88, fault), Tomás Araùjo (min 90+2, fault)

Echipele de start: Portugalia vs Uzbekistan

Portugalia: Diogo Costa – João Cancelo, Rúben Dias, Renato Veiga, Nuno Mendes, Vitinha (Rafael Leão, min 83), João Neves (Bernardo Silva, min 76), Pedro Neto (Francisco Conceição, min 46), Bruno Fernandes, João Felix (Francisco Trincão, min 63), Cristiano Ronaldo (cpt.)
Rezerve: José Sá, Rui Silva, Tomás Araújo, Diogo Dalot, Gonçalo Inácio, Matheus Nunes, Samú Costa, Rúben Neves, Gonçalo Guedes, Gonçalo Ramos, Nélson Semedo, Francisco Conceição, Francisco Trincão, Bernardo Silva, Rafael Leão
Antrenor: Roberto Martinez

Uzbekistan: Abduvokhid Nematov, Abdukodir Khusanov, Abdulla Abdullaev, Rustam Ashurmatov, Bekhruz Karimov, (Ruslanbek Jiyanov, min 90), Odijon Khamrobekov (Alamo Mozgovoy, min 46), Otabek Shukurov (Sherzod Esanov, min 90), Sherzod Nasrullaev (Khozhiakbar Alizhonov, min 46), Azizjon Ganiev, Abbosbek Fayzullaev (Igor Sergeev, min 74), Eldor Shomurodov (cpt.)
Rezerve: Botirali Ergashev, Utkir Yusupov- Avazbek Ulmasaliyev, Farrukh Sayfiev, Jakhongir Urozov, Umarbek Eshmuradov, Azzizbek Amanov, Jamshid Iskandarov, Dostonbek Khamdamov, Oston Urunov, Khozhiakbar Alizhonov, Akmal Mozgovoy, Igor Sergeev, Ruslanbek Jiyanov, Sherzod Esanov
Antrenor: Fabio Cannavaro

Cartonașe galbene: Odijon Khamrobekov (min 14, fault), Renato Veiga (min 68, fault)

Echipe de start: Portugalia vs Columbia

Portugalia: Diogo Costa – João Cancelo, Rúben Dias, Renato Veiga, Nuno Mendes (Matheus Nunes, min 90), Vitinha (Samú Costa, min 70), Rúben Neves (João Neves, min 46), Pedro Neto, Bruno Fernandes, João Felix (Rafael Leão, min 70), Cristiano Ronaldo (cpt.)
Rezerve: José Sá, Rui Silva- Gonçalo Inácio, Nélson Semedo, Tomás Araújo, Bernardo Silva, Francisco Trincão, Gonçalo Guedes, Francisco Conceição, Gonçalo Ramos, Diogo Dalot, João Neves, Samú Costa, Rafael Leão, Matheus Nunes
Antrenor: Roberto Martinez

Columbia: Camilo Vargas – Santiago Arias (Daniel Muñoz, min 87), Davinson Sánchez, Jhon Lucumí, Deiver Machado, Jefferson Lerma (Richard Rios), Jhon Arias (Kevin Castaño, min 76), Gustavo Puerta, James Rodriguez (cpt.) (Juan Fernando Quintero, min 76), Jhon Córdoba (Luis Javier Suárez, min 60), Luis Díaz
Rezerve: David Ospina, Álvaro Montero- Johan Mojica, Willer Ditta, Yerry Mina, Andrés Gómez, Jaminton Campaz, Jorge Carrascal, Juan Portilla, Cucho Hernández, Richard Ríos, Luis Javier Suárez, Kevin Castaño, Daniel Muñoz
Antrenor: Nestor Lorenzo

Cartonașe galbene: Gustavo Puerta (min 86, cartonaș galben)

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8