CFR Cluj a fost învinsă joi seara, 5 noiembrie, și în meciul retur cu olandezii de la AZ Alkmaar, scor 2-0, într-o partidă care a contat pentru etapa a 4-a a grupelor Conference League. Dan Petrescu a fost precaut, aliniind o formulă cu cinci apărători, însă acest lucru nu i-a oprit pe olandezi să deschidă scorul în primele 5 minute.
Cei 5 fundași ai CFR-ului nu au reușit să oprească ofensiva lui AZ, aceștia au cedat în minutul 5 când Karlsson a centrat pentru Gudmundsson, mingea ajungând la islandez datorită unei greșeli de poziționare a căpitanului clujenilor, Mario Camora. Nordicul a marcat, însă în urma unei preluări pe braț dar hențul nu a fost semnalizat de arbitrul luxemburghez.
Ca și la Cluj-Napoca, după golul marcat, olandezii au lăsat CFR-ul să combine, dar singurele intenții ofensive au fost reprezentate de niște șuturi de la distanță expediate de Bordeianu, respectiv Culio, fără a pune în pericol poarta lui Vindahl. Denis Alibec a fost eroul negativ al primei părți, pierzând de 7 ori posesia și primind un cartonaș galben după o lovitură intenționată în gamba unui adversar. Gudmundsson a fost aproape de dublă în minutul 21 după ce Bălgrădean a respins șutul lui Pavlidis, islandezul a reluat pe lângă poarta aproape goală.
În repriza secundă, clujenii au fost mai insistenți, Debeljuh intrând în locul lui Denis Alibec. Chiar și așa, AZ a avut prima ocazie prin Sugawara, acesta fiind blocat de Bălgrădean. Ofensiva clujenilor a fost mediocră și în a doua repriză nereușind să cadreze vreun șut pe poarta lui Vindahl. Ciprian Deac a avut însă cea mai mare ocazie cu un șut excelent din afara careului care a lovit bara la vinclu. Decarul clujenilor a fost aproape de golul egalizator, dar exact după ocazia acestuia, Pavlidis a reușit să majoreze avantajul olandezilor în minutul 86, după ce a primit o pasă în fața porții de la același Karlsson, care și-a trecut în cont al doilea assist. Grecul a îndeplinit o formalitate, iar AZ este la o victorie distanță de optimile Conference League.
Cu toate acestea, CFR Cluj încă are șanse reale la locul doi, fiind salvată de rezultatul de egalitate înregistrat în celălalt meci al grupei. Jablonec a revenit de la 0-2 cu Randers în deplasare, iar cehii rămân pe locul secund cu 5 puncte.
CFR Cluj are nevoie de două victorii în ultimele două etape pentru a termina pe locul 2, asta dacă AZ își câștigă și ea meciurile rămase.
