Universitatea Cluj s-a impus, la limită, cu CSA Steaua, scor 1-0 (0-0), după golul înscris de Albert Hofman și a revenit pe locul secund. Succesul este unul simbolic și important pentru „studenți”.
În ziua în care Universitatea Cluj a împlinit 102 ani de existență, formația antrenată de Erik Lincar a intrat motivată pe teren și a însemnat prima șansă prin Haită, care a lovit perfect balonul cu interiorul din afara careului, însă Bălbărău a fost ocrotit de bara transversală (min 4). Treptat jocul s-a echilibrat și s-a mutat ulterior la poarta „șepcilor roșii”, dar roș-albaștrii nu au reușit să treacă de zidul „studențesc”, care a păstrat poarta lui Gorcea intactă. Pe final, alb-negrii au reînceput asalturile către poarta „militarilor”, dar fără să poată înscrie, astfel la cabine s-a intrat cu scor alb.
Primele 10 minute din prima repriză au fost controlate total de „studenți” care au intrat montați în meci, dar după primele 15 minute jocul acestora a început să fie citit de băieții lui Daniel Oprița, care s-au avântat până aproape de minutul 40 la poarta lui Gorcea. Prima parte a fost una cu un joc fragmentat și în același timp una în care ambele echipe s-au luptat pentru fiecare balon.
Al doilea act a început cu „militarii” atacând în valuri poarta lui Gorcea, dar și de această dată defensivă clujenilor a rezistat eroic. În minutul 72, Blejdea a făcut o cursă de efect în partea stângă și l-a servit perfect pe Albert Hofman, care a apărut în gura porții și l-a executat pe Bălbărău, astfel „studenții” au dezghețat tabela, 1-0.
Până la final, reduta alb-negrilor a rezistat în fața celor de la CSA Steaua, astfel echipa pregătită de Erik Lincar și-a recăpătat poziția secundă în clasament.
Victoria clujenilor este cu mult mai dulce după ce aceștia au provocat prima înfrângere de pe teren propriu a bucureștenilor și în același timp acest succes este unul istoric și simbolic, având în vedere aniversarea de 102 ani a clubului.
Echipele de start:
CSA Steaua: Bălbărău-Ilie (Zătreanu, min 74), Beța, Wallace, Oroian (Călințaru, min 81) – Ștefan Pacionel, Enceanu, Popa (Neacșu, min 60) – Emilian Pacionel (Răsdan, min 60), Buhăescu (min 74, Huiban ), Chipirliu
Rezerve: Iancu, Răsdan, Morariu, Huiban, Gherghiceanu, Zătreanu, Băjenaru, Călințaru
„U” Cluj – Gorcea – Alarcon, Gugu, Dican, Mitrea – Balgiu, Ribeiro (Tescan, min 65) – Pîrvulescu (Blejdea, min 46), Haită (Acolatse, min 79), Hofman – Boiciuc (Răducanu, min 84)
Rezerve: Micle, Gîț, Ciobanu, Acolatse, Raducanu, Taub, Blejdea, Tescan, Vomir
Cartonașe galbene: Dican, Boiciuc
Foto: Mihai Rusu
