Start în play-off pentru CFR Cluj. FC Voluntari vine în Gruia după meciul pierdut de acum două săptămâni

CFR Cluj începe sprintul final pentru cel de-al optulea titlu din istorie și al cincilea consecutiv pe teren propriu împotriva echipei pe care a învins-o în penultima etapă a sezonului regulat, FC Voluntari. Ardelenii speră să continue seria de 5 victorii consecutive și împotriva unui adversar pe care l-a dominat la el acasă în urmă cu două săptămâni.

Elevii lui Dan Petrescu încep play-off-ul la 7 puncte de FCSB după înjumătățirea punctelor. Aceștia au doborât recordul de puncte obținute în sezonul regulat de la schimbarea sistemului competițional. Chiar și așa jucătorii nu se gândesc încă la titlu. CFR a încheiat prima parte a campionatului „en fanfare” învingând pe Dinamo cu scorul de 4-1.

Fiind conduși din primele minute, feroviarii au dominat pe întreaga durată a partidei egalând până la pauză prin Ciprian Deac, care a ajuns la 8 goluri în această stagiune. Schimbările lui Petrescu de la pauză au făcut diferența, Debeljuh și Omrani combinând excelent la primele două goluri ale croatului, iar atacantul de 25 de ani și-a completat hattrick-ul în doar 30 de minute finalizând cu capul centrarea perfectă a lui Cristi Manea.

În ultima etapă, FC Voluntari a evoluat chiar împotriva lui FCSB care avea ca obiectiv reducerea ecartului față de CFR care se distanțase la 17. Voluntari era deja sigură de prezența în play-off, dar a ținut piept peste 90 de minute vicecampioanei.

Doar o execuție de geniu la ultima acțiune a lui Octavian Popescu de la FCSB a făcut diferența între cele două echipe. Astfel trupa lui Liviu Ciobotariu a căzut pe locul 6 al clasamentului și va face deplasarea la Cluj-Napoca probabil mai repede decât și-ar fi dorit.

Confruntarea din urmă cu două săptămâni a fost la discreția clujenilor care au absorbit presiunea ilfovenilor din primul sfert de oră iar tot restul meciului a fost dominat de elevii lui Petrescu. Scorul de 1-0 a părut prea mic raportat la numărul mare de ocazii create de feroviari, care au avut și un gol anulat la limită.

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8