Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă seară, după câştigarea Supercupei României, că speră ca CFR Cluj să uite de eşecul de la Ploieşti şi să “facă bine” la confruntarea următoare, cu Astana, din preliminariile Ligii Campionilor, conform Agenției de presă News.ro
“Suntem fericiţi, bucuroşi, dar eu personal… gândul meu s-a dus la CFR pentru marţi, să uite cât mai repede şi să facă bine, le ţinem pumnii, să aibă mai multă şansă marţi”, a spus Hagi la Digi Sport.
El a menţionat că atuul echipei sale este omogenitatea: “Noi avem omogenitate, chiar dacă ne pleacă un jucător-doi, avem această identitate, omogenitate. Jucătorii noştri au făcut diferenţa în sacrificiu, cât au alergat. Mă aşteptam în prima repriză la mai mult de la atacanţi. Noi producem jucători, astăzi l-aţi văzut pe Leca. Strategia noastră este să încercăm să devenim cei mai buni. Primul obiectiv al nostru, să intrăm în play-off”.
Formaţia FC Viitorul, deţinătoarea Cupei României, a câştigat, sâmbătă, Supercupa, impunându-se cu scorul de 1-0 (0-0) în faţa campioanei CFR Cluj, pe stadionul Ilie Oană, din Ploieşti. Pentru echipa constănţeană este primul astfel de trofeu.
Golul a fost marcat de Andrei Artean, în minutul 86, cu un şut spectaculos din afara careului.
Pentru CFR Cluj urmează partida din deplasare cu Astana, în data de 9 iulie, în prima manşă a turului I preliminar al Ligii Campionilor.