FC Universitatea Cluj a ajuns astăzi la o înțelegere cu antrenorul principal Cristian Dulca privind rezilierea de comun acord a contractului.
„Îi mulțumim pentru munca depusă la Cluj și îi dorim succes în continuare, în cariera de antrenor”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Dulca a stat pe banca Universității Cluj timp de cinci etape în actualul sezon competițional al Ligii a 2-a. El a venit la U dupa ratarea promovarii, din iunie 2019, obținând o singură victorie, 3-0 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, și patru înfrângeri, din care trei consecutive, lăsând echipa pe poziția a 17-a, loc retrogradabil.
Antrenorul și-a dat demisia după meciul pierdut cu Gloria Buzău (0-2), dar a revenit asupra deciziei și a stat pe bancă și la meciul cu Metaloglobus, pierdut de asemenea cu 2-0, la București.
În vârstă de 46 de ani, Dulca a mai antrenat „U” Cluj de două ori: în ediția 2009-2010, la capătul căreia echipa a reușit promovarea în Liga 1, dar și în 2012.
FC Vaslui, Gaz Metan Mediaș, Delta Tulcea, selecționata Under 21 a României, Luceafărul Oradea, respectiv Energeticianul sunt celelalte formații pe care le-a pregătit tehnicianul în cariera sa.