Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a încheiat pe locul 3 turneul amical League of the 4, organizat de Sports Festival, după ce a câștigat cu scorul de 58-46 finala mică cu Mornar Bar, dar meciul a fost întrerupt la mijlocul sfertului trei după retragerea muntenegrenilor din competiție, care au fost nemulțumiți de arbitrajul cu tentă al brigăzii românești.
Primul sfert s-a desfășurat sub semnul echilibrului, cele două formații fiind despărțite doar de o posesie, iar cel mai bun marcator din tabăra gazdelor a fost Darko Planinic, care a pus 10 puncte în contul alb-negrilor. Mornar Bar a încheiat primele 10 minute de joc cu un avantaj minim pe tabelă, scor 18-20.
În sfertul secund, U-BT Cluj a trecut la conducere pe tabelă, distantându-se la șapte puncte în primele trei minute de joc (30-23). Mornar Bar a reușit să revină din nou în avantaj, alb-negrii nereușind să înscrie niciun punct de la 30-31, dar Tarolis a reușit o triplă și și-a dus din nou echipa în avantaj (33-31). „U” a intrat la vestiare pentru pauza mare cu un ecart de cinci puncte, scor 45-40.
În sfertul al treilea, U-Banca Transilvania s-a distanțat la zece puncte pe tabelă după șase minute de joc (56-46).
Incidente în sfertul trei și retragerea din turneu a echipei Mornar Bar din cauza arbitrajului
Spiritele s-au încins la mijlocul sfertului al treilea. După două faulturi anti-sportive acordate echipei oaspete și o serie de decizii eronate, cei de la Mornar Bar au luat decizia de a ieși de pe teren și au plecat direct la vestiare, părăsind astfel competiția la scorul de 58-46 , iar gazdele au primit trofeul și medaliile pentru locul al treilea al turneului League of the 4.