CUPA ROMÂNIEI. Inspirația lui Falub și „dubla” lui Rafa o duc pe „U” Cluj în optimi, după victoria în prelungiri cu FC U Craiova

Universitatea Cluj s-a calificat în optimile Cupei României după victoria obținută, în prelungiri, marți seara, 24 septembrie, pe moderna arenă „Ion Oblemenco”, în fața divizionarei a treia FC U Craiova 1948, o echipă incomodă. Scorul a fost 2-3 (2-1) pentru clujeni, care s-au văzut conduși la pauză, dar au evoluat și în inferioritate numerică după eliminarea lui Tiago Gomes cu zece minute înainte de final, însă inspirația lui Falub de a-l introduce pe Rafa la pauză a făcut diferența și determinarea echipei a întors soarta partidei.

Susținuți de ultrașii din Peluza Sud 1997, echipa patronată de controversatul patron Adrian Mititelu a reușit să deschidă rapid scorul pe tabelă, la prima acțiune la poarta Clujului, Robert Tudor l-a găsit cu o pasă filtrantă în careu pe Daniel Bălan, iar acesta din urmă l-a învins pe Tordai cu un șut plasat din interiorul careului (6). La câteva minute distanță, trupa pregătită de Eugen Trică a majorat diferența la 2-0 prin același Bălan, care a bifat „dubla” în minutul 14.

Falub a simțit că jocul echipei sale nu funcționează și a mutat în minutul 24, schimbându-l pe Taub cu Tiago Gomes.

Un grup de câteva sute de fani clujeni au făcut deplasarea în Bănie pentru a-și încuraja favoriții.

Craiovenii au redus din turație pe teren, Universitatea Cluj a început să fie mai incisivă la poarta gazdelor, iar golul a venit în urma unui corner executat foarte bine de Alex Pop în careu, iar fundașul lateral Tudor Telcean s-a înălțat perfect în careu și a trimis mingea în plasă, reducând din diferență pentru „U” Cluj (41). 2-1 la pauză pentru Craiova.

Adrian Falub a mutat ofensiv în debutul reprizei secunde, Rafa Miranda a intrat în locul lui Vlad Mihalcea. La prima acțiune a alb-negrilor din partea a doua, Florescu a rămas singur în careu, dar șutul său a fost lamentabil peste poartă (47). „Studenții” clujeni au restabilit egalitatea prin portughezul Rafa, care a împins o minge în poartă la o centare pe jos a lui Florescu (51). Două minute mai târziu, Alex Pop s-a trezit cu mingea la picior în careu, dar nu a reușit să profite de șansă, pasa a venit din gheata lui Pârvulescu (53).

Lucrurile s-au complicat pentru „U” Cluj, Thiago Gomes a fost eliminat în minutul 81 după ce a văzut cartonașul roșu pentru un fault dur cu talpa.

Cele două formații s-au anihilat reciproc în ultimele minute ale timpului regulament, craiovenii lui Trică nu au reușit să profite de omul în plus pe teren, însă nici „studenții” clujeni nu și-au creat vreo situație de gol, iar confruntarea din Bănie a intrat în prelunguri.

Inspirația lui Falub de la pauză, portughezul Rafa Miranda a bifat prima „dublă” în tricoul Universității Cluj, ducând scorul la 3-2 pentru alb-negri, după o pasă inteligentă a lui Takacs în fața porții și o deviere în poartă (95). Replica Craiovei a venit un minut mai târziu, Răducanu a șutat bine de la marginea careului, dar Tordai a respins în corner. Și tot tânărul portar al Clujului a scos de lângă bară șutul aceluiași Răducanu și prima repriză de 15 minute s-a încheiat cu Universitatea Cluj în avantaj (104).

„Șepcile roșii” s-au apărat bine în repriza a doua de prelungiri și au menținut scorul până la final pentru un succes important, de moral, în fața unei formații incomode, înaintea partidei de la Miercurea Ciuc cu Csikszereda, care va avea loc vineri, 27 septembrie, de la ora 18:00.

Echipele de start: 

U Craiova 1948: Bodea – Negru, Gugu, Avram, Criștiu – Suciu, Pop – Raicea, Stoenac, Tudor – Bălan
Rezerve: Chindriș, Dănănae, Zanfir, Zimța, Codoban, Răducanu, Trabalka
Antrenor: Eugen Trică

Universitatea Cluj: Tordai – Berci, Telcean, Kay, Taub (T. Gomes, min. 24) – Inacio, Ceitil, Florescu, Mihalcea (Rafa, min. 46) – Pîrvulescu, Pop (Dican, min. 92)
Rezerve: Gorcea, Crăciun, Gomes, Burghele, Takacs, Da Costa
Antrenor: Adrian Falub

Foto: Cristian Cosma

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *