CFR Cluj – Rennes. Cu o victorie în această seară, trupa lui Petrescu se apropie de „primăvara europeană”. Peste 2500 de elevi în tribune

Campioana CFR Cluj va primi vizita în această seară, de la ora 19:55, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, a formației franceze Rennes, în etapa a 4-a a grupei E din Europa League. Francezii vin la Cluj cu o dorință de răzbunare după eșecul suferit în Franța în fața feroviarilor.

„Dacă vom bate, vom avea șansă de a continua, dar tot a treia în grupa aceasta. Fiindcă dacă Lazio câștigă cu Celtic, e aceeași situație ca acum când câștigăm. Suntem în urmă cu 40 de milioane de euro la buget, acesta este adevărul. Raphinha i-a costat 20 de milioane de euro pe cei de la Rennes, bugetul nostru pe doi ani sau doi ani și jumătate! Despre ce vorbim? Cu Clinceni suntem favoriti cerți, dar cu Celtic, cu Lazio, cu Rennes plecăm cu ultima șansă. Dacă sunteți realiști, vedeți asta: bugetul vorbește, restul e vrăjeală! Dacă ai bani, faci performanță. Noi suntem în urma tuturor adversarelor din grupă, haideți să vedem realitatea!”, a declarat Dan Petrescu.

După meciul tur și eu am fost supărat pentru cum am jucat în repriza a doua. Dar am văzut meciul Chelsea – Ajax de ieri și mi-a trecut supărarea, a declarat antrenorul CFR-ului.

„Cred că putem ajunge în primăvara europeană, dar să jucăm cu Barcelona e cam greu. Mai greu să ajungă catalanii acolo, de pe locul 3 în Champions League, decât noi din această grupă de Europa League. Rennes avea o perioadă de 9-10 meciuri fără victorii, și-a recăpătat psihicul după victoria cu Toulouse. E clar că moralul francezilor e foarte bun. Toți jucătorii lor sunt tineri, înfometați de victorii, cu pregătire fizică foarte bună„, a mai precizat „Bursucul”

Petrescu nu a fost surprins de remiza Slaviei cu Barcelona (0-0)

„Cu Celtic a fost miracol? Cu Slavia? Pentru mine n-a fost o surpriză remiza de pe Camp Nou a cehilor. Eu nu mint, sunt realist, Slavia chiar are superechipă, pe joc, trebuia să bată Barca la Praga”, a sustinut tehnicianul campioanei.

Petrescu a avut un nou mesaj pentru contestatarii campioanei României.

Sunt convins doar de fanii noștri că țin cu CFR, de restul românilor nu știu. Eu voi ține cu orice echipă din România care joacă în Europa. Îi așteptăm pe copiii care și-au luat bilete, sper să ne ajute, a mai spus Petrescu.

Atacantul CFR-ului, Billel Omrani (26 ani), vrea să se impună din nou în fața lui Rennes pentru a demonstra că în România se joacă fotbal de calitate

Golgheterul european din Gruia are o ambiție aparte de a se impune în fața celor de la Rennes.

„Am o dorinţă şi mai mare de a câştiga pentru ca sunt francez şi vreau să le arat celor de acolo cât de valoros e campionatul românesc! Rennes e o echipă bună, dar nu vorbesc de punctele sale negative”, a spus Omrani în cazul unei conferințe de presă.

„Evident că este posibilă o nouă victorie cu Rennes, suntem în formă şi vom face tot posibilul. Am vorbit cu Mendy, cu care am jucat la Marseille, mi-a făcut plăcere, dar joi vom fi adversari.

Ei sunt obligaţi să câştige, ca să mai spere la o calificare. Sunt motivaţi, dar şi noi vom face totul ca să câştigăm. Nu avem de ales, avem nevoie de cele trei puncte, abia apoi vom vorbi de procente de calificare”, a mai spus Omrani.

Rennes va fi susținută la Cluj de un grup de 500 de francezi.

Cu copiii în tribune

Peste 2500 de elevi vor face gălăgie la meciul Campionilor noștri cu Stade Rennais.

Copiii care au primit raspuns de confirmare la solicitarea trimisă sunt așteptați astăzi între orele 18:00 si 19:00 la poarta de la Tribuna 2! La poartă vor fi 4 persoane care vor purta tricouri cu „Acces Elevi” si vor coordona accesul în Stadion doar pe bază de tabel (conform înscrierilor pe mail)

!! IMPORTANT! Elevii în mod individual nu au acces gratuit pe baza carnetului, doar daca s-au înscris în grup de minim 5 și au primit e-mail de confirmare din partea clubului!

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *