Dan Petrescu ține garda sus după victoria cu Celtic: „Jucătorii trebuie să fie concentrați la partida de mâine și să se relaxeze mai târziu”

Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a susținut că echipa sa va trebui să se concentreze la meciul de mâine cu Astra și să se relaxeze mai târziu.

„Sperăm la o victorie,orice meci e foarte greu. Jucăm cu echipa de pe primul loc, surpiza acestui campionat și cu atât mai greu va fi acest meci. Sunt curios să văd dacă vom reuși să ne mobilizăm pentru că iar vor fi multe schimbări, în plus cei de la Astra s-au odihnit, s-au antrenat, altfel au pregătit meciul față de cum am făcut eu, adică nu am avut cum să-l pregătesc”, a declarat Dan Petrescu înaintea meciului de mâine cu Astra.

Despre Budescu

El tot timpul a fost un jucător special și va rămane special. El e unul dintre cei mai buni jucători din campionat și acesta este unul dintre motivele pentru care Astra este pe primul loc„, a declarat tehnicianul CFR-ului cu privire la Constantin Budescu.

Secretul este că antrenorul a făcut în mod cert ceva bine. Atâta timp cât a câștigat multe meciuri, nu poate fi doar meritul jucătorilor, e clar un antrenor bun. Acest lucru arată că sunt și antrenori tineri în Liga I, care pot să facă diferența, el (n.r Bogdan Andone) și Vasile Maftei (secund). Amândoi au facut o treabă extraordinară și nu cred că e vorba doar de grătare și noi am făcut când am câștigat. Acolo există organizare și sunt jucatori cu mare experiență, aici mă gândesc la un Tamaș, Alibec, Budescu, la Radunovic, care este un jucător excelent, Graovac, în plus mai este și organizarea  pentru că au schimbat sistemul cu 5 fundași, astfel au reușit să nu primească goluri, să joace foarte pragmatic și să scoată maxim. Cu Budescu în echipă e posibil orice”, a punctat Dan Petrescu cu privire la reușitele echipei din Giurgiu.

Referitor la jucătorii care au jucat mai puțin în acest sezon, Petrescu a afirmat: „Acum nu cred că e momentul să vorbim despre jucătorii care au jucat mai puțin, ci mai degrabă despre meciul cu Astra care este foarte important„.

Referitor la situația lui Culio, Dan Petrescu a declarat următoarele: „Eu tot sper că se mai răzgândește, Culio nu se lasă de fotbal așa cum apare peste tot, nu este ultimul său meci, doar pleacă de la CFR din motive personale, dar nu se lasă de fotbal. El nu pleacă ca să nu mai joace, o să mai bifeze meciuri, după o să-și ia carnetul de antrenor și o să vină secundul meu așa cum mi-a promis. Chiar dacă mâine este meciul de retragere de la CFR încă sper să se răzgândească pentru că au mai fost cazuri în care jucătorii și-au schimbat decizia. În opinia mea, Culio este cel mai bun străin care a jucat la CFR, iar la acest club au trecut foarte mulți străini. Când am discutat cu el, mai avea puțin și plângea. De asemena este normal să sufere, este un jucător care s-a dăruit total acestei echipe. După meciul cu Astra o să discut mai multe cu el, până atunci vreau ca echipa să fie concentrată după victoria cu Celtic. Jucătorii trebuie să fie atenți la jocul cu Astra fiindcă este echipa pe val și vine cu un moral bun aici„, a mai afirmat antrenorul feroviarilor.

Cu privire la tragerea la sorț de maine, antrenorul CFR-ului a recunoscut că: „Nu m-am gandit , sunt cu gandul doar la meciul cu Astra”.

Pentru meciul de mâine sunt jucători indisponibili. Traore, care s-a sacrificat în meciul cu Celtic și a suferit o ruptură, iar un alt jucător accidentat este Kevin Boli”, a mai precizat antrenorul echipei din Gruia cu privire la jucătorii indisponibili.

Am contract cu CFR, nu am vorbit cu nimeni din afară. Doar dacă sunt dat afară de la club o să îmi caut o echipă”, a explicat Dan Petrescu. De asemena el a negat cele afirmate de Dorin  Rotariu, adică faptul că există o înțelegere cu cei de la Astana.

Țucudean va începe pregătirea cu noi, va merge în cantonament. Doamne ajută să revină! Fără el ne-am descurcat bine, dar probabil cu el în echipă o făceam și mai bine”, a clarificat antrenorul CFR-ului cu privire la situția lui George Țucudean.

De asemeanea, antrenorul CFR-ului a mai punctat că: „Jucătorii trebuie să fie concentrați la partida de mâine și să se relaxeze mai târziu pentru că le va părea rău. Nu numai ei au nevoie de o vacanță, ci și eu am nevoie de una, dar trebuie sa fim atenți mâine la meciul cu Astra„.

Chiar dacă, echipa arată bine la statisticile legate de efort, cred că este  loc de mai bine. Din păcate vârsta înaintată a lotului este și ea o problemă. Este nevoie de jucători tineri, dar este foarte greu să găsești jucători și ieftini, și buni, și tineri, care au jucat în Liga I„, a mai declarat „Bursucul”.

Nu m-am gândit la o revenire a lui Dan Nistor la CFR în locul lui Culio. Nistor e un jucător bun, la Dinamo a dovedit că este cel mai bun jucător, din păcate la CFR nu a avut norocul sa se impună„, a mai spus Dan Petrescu referitor la o posibilă înlocuire a lui Culio cu Nistor.

Antrenorul CFR-ului a mai precizat că: „Nu mă interesează meciul dintre FCSB și Viitorul. Mă uit la Valencia cu Real Madrid”.

Meciul dintre CFR Cluj și Astra Giurgiu va avea loc luni, 16 decembrie, de la ora 20:00, iar intrarea este liberă. Feroviarii vor să își recupereze poziția de lider de la Astra.

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *