CFR Cluj a fost sancționată cu amendă de Comisia de Disciplină a UEFA cu suma de 3.500 de euro, după incidentele de la meciul cu Sevilla, terminat la egalitate, 1-1, pe 20 februarie, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League, potrivit Agerpres.
Gruparea din Gruia va trebui să achite în termen de 90 de zile amenda primită pentru torţele şi petardele aruncate de suporterii clujeni în meciul tur de la Cluj-Napoca
CFR Cluj a primit şi avertisment pentru comportamentul ”nepotrivit” al echipei în meciul retur, din 27 februarie, încheiat cu scorul de 0-0.
Ardelenii au protestat vehement în finalul meciului de la Sevilla, în frunte cu antrenorul Dan Petrescu, pentru anularea unui gol marcat în min. 87 de Adrian Păun, în urma arbitrajului video.