Nici FC Universitatea Cluj nu scapă de tăierile salariale și șomajul tehnic impus de majoritatea cluburilor din lume în contextul pandemiei de coronavirus și a stării de urgență instituite în România.
Astfel, potrivit unei Hotărâri Consiliului Director, jucătorii Universității vor primi doar 50% din contracte, iar staff-ul și conducerea administrativă au intrat în șomaj tehnic.
Această hotărâre a fost luată pe o durată de patru luni, de la 1 martie 2020 și până în 30 iunie 2020, această durată se poate scurta sau prelungi, în funcție de momentul în care va fi permisă reluarea activității sportive în România
„A fost decizia Consiliului Director. Am încercat să propunem o soluție pentru a nu se suspenda contractele. Jucătorii au înțeles și este normal, pentru că impactul este foarte mare. Cei din administrativ au intrat în șomaj tehnic. Vom face toate eforturile pentru ca în toată perioada asta să le asigurăm confortul necesar„, a spus, pentru Liga2.ro, Daniel Stanciu, directorul general al clubului.
Toți jucătorii au acceptat reducerea contractelor cu 50%, mai puțin mijlocașul Nicolae Pârvulescu, 23 ani, care a refuzat să semneze înțelegerea, astfel că s-a ales cu contractul suspendat, urmând să primească cei 75 la sută din salariul mediu brut, bani pe care îi oferă Guvernul prin Ordonanța emisă pe perioada de stare de urgență.
În aceeași situație se află și portughezii Inacio sau Kay, cu care se poartă în continuare negocieri în acest sens.
Probleme financiare la „U„ Cluj
Clubul alb-negru ar fi trebuit să primească 3 milioane de lei de la Consiliul Local Cluj-Napoca în luna aprilie, dar fondurile pentru sport au fost blocate de Primăria Cluj-Napoca din cauza stării de urgență, iar mai multe contracte de sponsorizare se află în faza de suspendare.
Cu toate acestea, potrivit directorului general al echipei, „U” a fost cu salariile către jucători și staff la zi.
„Noi suntem asociație. Noi luăm banii pe an calendaristic și îi putem cheltui, cu anumite restricții, până în decembrie. Ce nu cheltuim se întoarce la buget. Sponsorii vin pe un an sau doi și nu poți să-i obligi să-ți dea bani.
E foarte greu să faci un buget, mai ales că e un club nou, de 3 ani. Faci un surplus doar din participări în cupe europene sau vânzarea jucătorilor. Noi am luat-o de la zero și cu academia. Am investit foarte mult în academie, dar sunt copii mici, nu pot fi vânduți. E greu să pui bani deoparte. Noi am fost cu banii la zi„, a explicat Daniel Stanciu.
„U” Cluj ocupă locul 14 în campionatul ligii secunde, cu 27 de puncte după 24 de etape scurse din actuala stagiune, iar obiectivul echipei rămâne salvarea de la retrogradare.
