CFR Cluj s-a reîntors la antrenamente după două luni de „vacanță” forțată de pandemia de coronavirus. Trupa lui Petrescu a reluat pregătirea la baza sportivă a formației, iar printre absenți s-a numărat portarul Arlauskis, care e blocat în Lituania și este posibil ca odată sosit în țară să intre direct în carantină.
Precaut, Dan Petrescu a purtat mască pe toată durata antrenamentului, iar la pregătire a venit și Costin Curelea (35 ani), noul secund al CFR-ului în locul lui Alin Minteuan.
„Bursucul” a stat izolat toată ziua la un hotel din Cluj pe durata pandemiei, singur.
Toți jucătorii și membrii staff-ului tehnic și administrativ au fost testați, nefiind niciun fel de probleme.

„Ne-am testat, toți jucătorii, tot staff-ul, toată lumea e bine. Arlauskis mai trebuie să vină, să vedem ce se întâmplă. Lituania nu e o zonă roșie, dar dacă vine după 15 mai, s-ar putea să intre în carantină.
Noi am încercat orice formulă să-l scoatem pe Arlauskis de acolo, dar n-am găsit, poate ar trebui să trimitem o mașină după el, până în Lituania. Am căutat bilete de avion, pentru el, nu am găsit nimic. Nici prin China nu găsești, au închis și acolo”, a declarat Dan Petrescu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
