CFR Cluj va avea parte de un traseu infernal în preliminariile Ligii Campionilor

În cazul în care va reuși să câștige cel de-al treilea titlu de campioană consecutiv în acest sezon 2019-2020, CFR Cluj va avea un traseu extrem de dificil în drum spre grupele competiției, urmând să dea peste adversari dificili.

Anul acesta, coeficientul european al României este foarte mic, iar campioana va intra în competiție încă din primu tur preliminar, la fel ca și anul trecut când trupa lui Petrescu a ajuns până în play-off-ul Ligii Campionilor, fiind eliminați.

Campioana României va fi în acest an cap de serie doar în primul tur preliminar al Champions League, după care îi va ieși în cale adversari precum Slavia Praga, Steaua Roșie, Dinamo Zagreb, Olympiakos, Salzburg sau Ajax.

Peste cine ar putea da CFR Cluj în primul tur dacă își va adjudeca al treilea titlu?

  • Floriana (Andora) 
  • Klaksvik (Feroe) 
  • Fola Esch (Luxemburg) 
  • Europa (Gibraltar) 
  • Suduva (Lituania) 
  • Flora Tallinn (Estonia) 
  • Riga (Letonia) 
  • KuPS (Finlanda) 
  • Connah’s (Țara Galilor) 
  • Dundalk (Irlanda) 
  • Dinamo Tbilisi (Georgia) 
  • Ararat-Armenia (Armenia) 
  • Buducnost (Muntenegru) 
  • Drita (Kosovo)

În turul 2, misiunea feroviarilor va fi una mai complicată, urmând să aibă adversari precum:

  • Dinamo Zagreb (Croația) 
  • Young Boys (Elveția) 
  • Celtic (Scoția) 
  • Steaua Roșie Belgrad (Serbia) 
  • Ludogoreț (Bulgaria) 
  • Astana (Kazahstan) 
  • Legia Varșovia (Polonia) 
  • Maccabi Tel Aviv (Israel) 
  • Molde (Norvegia) 
  • Midtjylland (Danemarca)

6 posibile adversare în turul 3:

  • Olympiakos Pireu (Grecia) 
  • Slavia Praga (Cehia) 
  • Celtic (Scoția) 
  • Dinamo Zagreb (Croația) 
  • Ludogoreț (Bulgaria) 
  • Astana (Kazahstan)

Programul competițiile europene:

Champions League

  • Turul 1 preliminar: 18/19 august 
  • Turul 2 preliminar: 25/26 august 
  • Turul 3 preliminar: 15/16 septembrie 
  • Play-off: 22/23 și 29/30 septembrie 
  • Etapa grupelor: 20/21 și 27/28 octombrie, 3/4 și 24/25 noiembrie, 1/2 și 8/9 decembrie

Europa League

  • Turul 1 preliminar: 27 august 
  • Turul 2 preliminar: 17 septembrie 
  • Turul 3 preliminar: 24 septembrie 
  • Play-off: 1 octombrie 
  • Etapa grupelor: 22 și 29 octombrie, 5 și 26 noiembrie, 3 și 10 decembrie

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8