FC Universitatea Cluj a anunțat oficial într-un comunicat faptul că două persoane din cadrul clubului au fost depistate pozitiv cu noul virus Sars-CoV-2 la prima testare, iar la cea de-a doua rundă ar fi ieșit negativă. Totodată va urma o nouă tură de retestări în cursul zilei de vineri.
Oficialii „șepcilor roșii” nu au precizat dacă este vorba de foi jucători sau membri ai staff-ului.
Comunicatul clubului:
„Cele două persoane din cadrul FC Universitatea Cluj ale căror teste Real Time PCR efectuate luni au avut rezultat pozitiv au fost retestate de urgență miercuri, iar rezultatele au fost negative.
Fotbaliștii și staff-ul FC Universitatea Cluj au efectuat luni o nouă serie de teste Real Time PCR pentru depistarea virusului COVID-19, două persoane fiind depistate pozitiv.
În urma acestor rezultate, FC Universitatea Cluj a informat autoritățile competente și colaborează strâns cu Direcția de Sănătate Cluj, așa cum a făcut-o și până acum.
Cele două persoane depistate pozitiv luni au fost testate miercuri de urgență, rezultatul fiind, de această dată, negativ. Tot miercuri a fost retestat întreg lotul și staff-ul, rezultatele fiind așteptate vineri. Cele două persoane depistate luni pozitiv, iar miercuri negativ, vor efectua vineri un al treilea test.”