Djokovic a plecat de la Cluj în această dimineață, viitoarea sa destinație fiind Rizespor, noua echipă a lui Marius Șumudică.
Djokovic va pleca în Turcia pentru a pune la punct ultimele detalii privind contractul cu formația din orașul Rize. Dacă croatul va ajunge la un acord cu echipa clasată în acest moment pe locul 13 în Super Lig, va încasa un salariu de 500.000 de euro, iar la CFR vor ajunge 400.000 de euro.
”Cea mai bună ofertă pentru CFR Cluj a fost de la Rizespor. Cel mai important e ca toată lumea să fie de acord, dacă o să semnez, așa va fi. A contat că e Marius Șumudică acolo, e important să te cunoască antrenorul, când mergi într-un campionat nou.
Dan Petrescu știe cum merge în fotbal, nu are de ce să se supere, am lucrat foarte bine cu domnul Petrescu în ultimii ani, dar acum începe o aventură nouă pentru mine.
E un campionat mai puternic în Turcia, e o nouă provocare pentru mine, cu jucători mai buni. E un campionat imprevizibil, totul este posibil. Cu un antrenor motivat, care deja a demonstrat în Turcia, putem face lucruri frumoase”, a declarat Damjan Djokovic la plecare
Damjan Djokovic statistici CFR:
4 trofee: 3 Campionate -1 Cupa României
25 de partide în această stagiune
152 de meciuri în total- 13 goluri-15 assist-uri
