Puncte importante câștigate de handbaliștii clujeni în turneul de la Odorheiu Secuiesc

Universitatea Cluj a revenit pe teren în cadrul unui nou turneu din Divizia A la handbal masculin. Clujenii s-au deplasat la Odorheiu Secuiesc în weekend pentru trei meciuri tari.

Vineri, universitarii au debutat cu un succes important, 34-29 (19-15), cu rivala directă din clasament, CSM Sighișoara. Prin victoria la care Alexandru Coman a contribuit cu 9 reușite, „U” a urcat pe poziția secundă în clasamentul seriei C.

Sâmbătă a urmat derby-ul cu principala candidată la promovare, Szejke Odorheiu Secuiesc, în fața căreia clujenii au pierdut la trei goluri, 28-31, după ce la pauză era egalitate, 16-16. De data aceasta alături de Alex Coman s-a remarcat în special și Alex Draia, cei doi marcând câte 8 goluri.

În ultima partidă a turneului, Universitatea a avut de jucat cu CNOPJ Timișoara, de care au trecut la limită,  36-35 (17-16). Szabolcs Putnoky a fost remarcatul meciului, cu 11 goluri pentru „studenți”.

În urma acestor rezultate, site-ul clubului notează că Universitatea Cluj continuă să se afle pe locul 3 în clasamentul Seriei C a Diviziei A la handbal masculin, la două puncte de locul doi ocupat de CSM Sighișoara și la 10 puncte de ocupanta poziției a 4-a, AHC Potaissa Turda II.

Foto: arhivă Brădeanu Photography

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8