Noul directorul executiv al FC Universitatea Cluj, Ovidiu Blag, a explicat, într-o conferință de presă, modul în care se va încerca gestionarea fondurilor, astfel încât clubul să obțină performanțele mult așteptate:
„Vrem să aducem Universitatea Cluj într-o zonă în care să nu mai fie percepută de oamenii de afaceri ca fiind una riscantă. Cei dinainte au făcut niște relații bune și încercăm să le ducem spre mai bine. Am discutat și cu cei din club , este un paradox , este nevoie de mai mulți bani ca să promovezi decât pentru o echipă din Liga 1. Banii aceștia să simțim că vin de la sponsori, care au încredere în Universitatea Cluj. Încercăm să depășim faptul că fotbalul este văzut ca o zonă de nesiguranță. Continuitatea este semnalul că se întâmplă lucruri pozitive. Mi s-ar părea fantastic ca oamenii să vină cu fonduri spre Universitatea Cluj ca într-un loc sigur, unde banii să fie folosiți foarte bine pentru ca Universitatea să ajungă acolo unde își dorește în Liga 1″ a spus directorul executiv Ovidiu Blag
„Știu că s-au pierdut din ticketing(vânzare de bilete) resurse financiare de aproximativ 18%, lucru important pentru un club ca al nostru„ a completat Costel Enache
De asemenea, Ovidiu Blag a vorbit și despre ideea venirii unui mare investitor la „U„:
„Există această idee că ar trebui să vină la club un mare investitor, care să preia Universitatea. Ne dorim asta din tot sufletul, dar până atunci cred că orice ban venit de la privat este excepțional și cu câți bani vin mai mulți de la oamenii de afaceri, iar acestea sunt semnalele care să-l încurajeze pe marele investitor. Până atunci trebuie să nu uităm unde ne aflăm acum. Acesta este bugetul clubul. Cum se simt oamenii ăia privați, cum se simte primăria și consiliul local, când noi spunem unde e marele investitor! Dacă nu ar fi acești investitori de la ora actuală am vorbi în orb și eu și domnul Enache, Constantea și toată lumea. Ne trebuie bani, pentru asta trebuie să performăm în teren. Până la urmă e o regulă, rezultatele îți aduc audiență, audiența îți aduce publicitate, iar publicitatea aduce bani. Noi trebuie să o facem pe teren”, a mai explicat Ovidiu Blag
Articol de : Cătălin Stroia și Daniel Kerekes